Scrie satiră şi umor pentru că oamenilor le stă bine când sunt veseli. Este un mucalit incurabil poate şi pentru că, la naştere, înaintea primului scâncet, a râs. Gagu, cum îl ştiu cei mai mulţi, are peste 4.000 de articole în presa locală şi naţională, a publicat zece cărţi şi a scris pentru repertoriul teatrelor de revistă din ţară. Spune că are un umor nativ, cultivat şi crescut de mic în… „viitorul sat Ananie Gagniuc“ din judeţul Suceava. Şi-apoi „tata era un hâtru, iar mama spirituală, mă mai cheamă şi Gagniuc, care inevitabil te duce cu gândul la gaguri… aşa că reţeta formaţiei mele era completată încă înainte de a mă naşte. Eu nu am făcut decât să-mi iau de braţ (con)soarta“, povesteşte el.
Scrie râzând de când se ştie, încă din ciclul primar luându-şi la ţintă colegii de clasă. Poezia „Pata de cerneală“, inspirată de colegul său Radu, un „dalmaţian“ albastru, aducându-i primul premiu. A fost sub arme aproape 30 de ani, dar milităria nu l-a împiedicat să fie un haios şi să scoată oricând din caschetă, de sub reverul vestonului sau din buzunarul pantalonilor cu vipuşcă o vorbă de duh, o glumă în mărime naturală sau câte-un banc care să crape de râs plafonul atâtor întâlniri scorţoase.
Şi acum este un tonomat de satiră şi umor în faţa căruia, ascultându-i vorba dulce moldovenească râzi neştiind dacă este o caricatură în 3D sau chiar… originalul. Gagu, cum îl ştiu cei mai mulţi, are peste 4.000 de articole în presa locală şi naţională, a publicat zece cărţi şi a scris pentru repertoriul teatrelor de revistă din ţară.
Refuză să fie un om serios, aşa că râde
După Revoluţie s-a dovedit a fi de-o efervescenţă creatoare care l-a făcut un autentic generator de bună dispoziţie a cărui autonomie i-a pus pe gânduri şi pe savanţii japonezi. A ajuns la performanţa de a i se juca două premiere în acelaşi timp, în două