Marele premiu câștigat de Cristina a fost oferit de ziarul Click! Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului de interpretare a muzicii uşoare Nufărul Alb, desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor Tulcea, s-a încheiat cu Gala Laureaţilor. Câştigătoarea trofeului a fost o tulceancă de 21 de ani, premiul în bani fiind asigurat de sponsorul principal al evenimentului: Ziarul Click! Este vorba despre Cristina Bondoc, cunoscută de mulţi dintre noi din emisiunea Megastar, dar şi din participarea la Festivalul Mamaia, colaborarea cu Mihai Trăistariu şi cu trupa lui Damian Drăghici.
„În anul 2004 am câştigat premiul I, iar în 2005 - premiul special Puiu Volanschi, iar acum, la insistenţelor domnilor din juriu, am participat din nou. Cânt din anul 2003 şi nu mai pot fi considerată debutantă, dar dacă vreau să fiu membră în juriu, mi-am spus că este frumos ca mai întâi să câştig trofeul festivalului“, a declarat Cristina Bondoc.
Ea anunţă însă că nu va fi la fel de exigentă cu tinerii participanţi cum i s-a întâmplat ei pentru că ştie ce înseamnă să fii notat şi ce înseamnă să fii concurent şi nu ar putea să fie exigentă cu colegii ei. Tânăra a vrăjit cu vocea sa atât juriul, prezidat de compozitorul Horia Moculescu, dar şi publicul al cărui interes faţă de astfel de evenimente pare să fi crescut în acest an.
„Vreau să vă spun că timp de trei zile am văzut mai mulţi spectatori în sală decât la ultimele trei ediţii adunate. Să sperăm că anul viitor va fi cel puţin la fel de bine“, a afirmat Horia Moculescu.
Tinere talente
În concursul desfășurat în perioada 11 -12 iunie s-au înscris 34 de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani. În premieră, organizatorii au hotărât ca la această ediţie tulcenii înscrişi la preselecţie nu au plătit taxa de înscriere. De fapt, scopul acestui festival este acela de a