De o bucata zdravana de timp, Marian Iancu reuseste sa se pozitioneze ca un erou al luptei anti federale, anti sistem, anti ploaie, anti vant, anti canicula, anti orice.
Iar din aceasta postura, arunca spre dezbaterea publica informatii aberante, jigniri si scenarii penibile fara ca dinspre presa sa-i vina inapoi vreo caramida critica. Astfel, nu e de mirare ca, la Timisoara, izbucneste in fiecare zi cate-o revolutie.
O parte zdravana a presei arunca opinie in stiri si ajunge sa amestece ideea de revolta cu orice gest petrecut in fotbalul timisorean.
E revolutie daca Zambon vorbeste 3 prostii, e revolutie daca Iancu ataca Federatia, e revolutie daca niste bezmetici cred ca a fi violent inseamna a fi suporter adevarat. Asa pare din presa acea zona, plina de revolutionari de tot felul.
Oamenii care fac gesturi elegante, cum ar fi aplaudarea adversarilor de la Urziceni dupa ce acestia au castigat pe Dan Paltinisanu, sunt putin interesanti. Importanti sunt revolutionarii.
Poate ca e vorba doar de lipsa de imaginatie a unor ziaristi. Poate ca e perversitatea marketingului de presa care ii invata pe unii sa se foloseasca de expresii cat mai tari pentru a livra informatii altfel prea marunte sau prea sarace pentru a fi luate in seama. Naiba stie! Ceea ce e important insa tine de obligatia situarii in realitate. Chiar daca asta inseamna sa-ti pastrezi spiritul critic si sa judeci drept situatii care implica si personaje extrem de nepopulare, cum sunt cei de la Federatie.
Mai concret… In acest moment, Federatia are o mare problema de credibilitate. A gafat cu verdictul dat in cazul palmaresului Timisoarei si nici macar nu si-a cerut scuze, a gafat in cazul CCA, a gafat in cazul comisiilor de disciplina, a gafat in cazul Piturca, a gafat in aproape orice situatie in care se putea intrezari satisfacerea unor
