Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 2,2% din produsul intern brut (PIB) după primele cinci luni ale acestui an, cu 0,4% mai mult faţă de luna precedentă, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor, citat de Mediafax. La finele lunii aprilie, deficitul a ajuns la 9,357 miliarde lei, reprezentând 1,8% din PIB. Pe tot anul, ţinta de deficit bugetar este de 4,6% din PIB, potrivit înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), existând anumite ţinte de deficit pe fiecare trimestru. La finalul lunii decembrie, deficitul bugetar nu trebuie să depăşească 24,3 miliarde de lei. Până atunci, însă, vor exista două evaluări privind deficitul bugetar din iunie şi septembrie, ţintele stabilite de FMI fiind de 14,5 miliarde de lei la jumătatea anului şi de 18,6 miliarde lei la finele primelor nouă luni. (S.S.)