În iunie 1989, Budapesta a come­morat memoria martirilor săi din 1956. O istorie necunoscută româ­ni­lor deşi Gheorghiu-Dej şi ceilalţi din con­ducerea PCR – printre care şi Ceau­şescu –, se temuseră şi interveniseră în evenimentele din Ungaria.

POPORUL CONTRA PARTIDULUI

Până la lectura raportului-secret "Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale" făcută de Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS (februa­rie 1956), Stalin fusese venerat. Din acel moment, defunctul lider a fost diabolizat ca sursă a oricărui rău din lagărul comunist. În aprilie s-a anun­ţat şi dizolvarea Cominformului. Şi s-a de­clanşat confruntarea dintre "sta­li­nişti" şi "reformatori" în interiorul nu­­cleelor comuniste. Într-o primă eta­­pă, de "stalinism" erau acuzaţi con­du­cătorii din vremea proceselor stali­niste post-belice. Iar cei care suferise­ră erau trataţi ca "naţionalişti" şi "reformatori". Liderii ajunşi la pu­tere fără ajutor sovietic, au contestat şi po­ziţia Kremlinului, de centru al lumii co­muniste (Enver Hodja şi Mao Tze Dun). Curând au izbucnit şi revolte muncitoreşti.

În iunie, circa 20.000 de muncitori de la uzina "Stalin" din Poznan au in­t­rat în grevă. Protestau împotriva de­ca­lajului tot mai accentuat dintre s­a­la­rii şi preţuri şi a creşterii normelor de producţie. Intervenţia forţelor de or­d­ine s-a finalizat cu 53 de morţi şi 300 de răniţi. Pe motiv că liderii stali­nişti polonezi "pierduseră legătura cu muncitorii", s-a reuşit acceptul sovie­ti­cilor pentru schimbări la vârful par­ti­dului. În fruntea lui, după mari presiuni populare, a ajuns W. Gomulka, condamnat pentru "naţionalism" în timpul lui Stalin. Tulburările de la Budapesta au fost de­clanşate de in­telectuali şi studenţi. Bela Kuhn - liderul "Revoluţiei bol­şe­vice maghiare" (1919), executat la Mos­cova în anii "marii terori stali­nis­te" -, era prezentat în var