În ultimii patru ani, emisiunea prezentată de Mircea Radu la Antena 1 a pierdut 736.000 de telespectatori din mediul urban.Emisiunea „Din Dragoste“ a simţit nevoia unei pauze după ce audienţa a ajuns să scadă până la 720.000 de telespectatori, faţă de 1,4 milioane, cât a avut în 2005. În urmă cu nouă ani, emisiunea a început cu un promo rulat obsesiv pe Antena 1 în care apărea „frumuşelul“ Mircea Radu pe un fundal muzical al formaţiei Beatles, „All you need is love“. Dar dragostea nu a mai fost de ajuns.
De curând, prezentatorul Mircea Radu a recunoscut, pentru paginademedia.ro, că emisiunea are nevoie de o pauză. Motivul se poate vedea cu uşurinţă şi în datele de audienţă. Astfel, în prima parte a lui 2009 audienţa emisiunii s-a înjumătăţit faţă de perioada „de aur“, anul 2005, ajungând la 720.000 de telespectatori pe minut.
Cele mai urmărite ediţii ale emisiunii datează din perioada 2003 – 2005 şi au avut între 1,8 şi 1,7 milioane de telespectatori. În anul 2004, emisiunea lui Mircea Radu a avut cele mai multe emisiuni - vârfuri de audienţă. La 16 noiembrie 2004, „Din Dragoste“ a avut, în medie, 1.891.000 de telespectatori pe minut, în mediul urban, fiind cea mai urmărită ediţie din istoria emisiunii.
Această cifră poate fi comparată cu audienţa unui meci de fotbal în care joacă România. La 11 februarie, acelaşi an, producţia a fost urmărită de 1.888.900 de telespectatori. Decăderea emisiunii a început în 2007, când ratingul a scăzut sub un milion de telespectatori. Mai precis, media audienţei celor 41 de ediţii difuzate în 2007 a fost de 877.000 de telespectatori pe minut. Iar anul trecut emisiunea de pe Antena 1 a avut 776.000 de telespectatori, în mediul urban, când au fost difuzate 35 de ediţii.
75% din audienţa emisiunii, 45 de ani
În cel de-al nouălea an de existenţă, producţia a fost u