Construcţia Canalului Dunăre – Bucureşti şi "programul" de sistematizare au generat groază în rândul locuitorilor din zona Mihăileştiului. Pentru a face loc acestui proiect până la finele anului 1989, Nicolae Ceauşescu intenţiona să distrugă o mare parte din satele din această zonă a ţării. Mai mult decât atât, aproximativ 7.000-8.000 de aşezări rurale urmau să dispară de pe harta României, iar cele rămase trebuiau demolate şi reconstruite.
Deşi proiectul denumit "Canalul Dunăre - Bucureşti" a fost strategic conceput, singura construcţie finalizată a fost barajul de la Mihăileşti. Pentru realizarea lui, localnicii din zonă au plătit scump. În 1986, atunci când au început lucrările la "Canalul Dunăre - Bucureşti", se urmărea atât transformarea lacului de acumulare de la Mihăileşti într-un "traseu" turistic, cât şi crearea unui port... spre Capitală.
De fapt, acest proiect avea drept scop finalizarea unei reţele de apă potabilă. Mai mult, de-a lungul Argeşului până la Dunăre trebuia să se construiască un canal navigabil. Dar proiectul nu a mai continuat, deşi termenul-limită era anul 1989. Locuitorii satelor vizate au respirat uşuraţi în vara lui '89, după ce au primit oarece asigurări că gospodăriile lor au scăpat din faţa buldozerelor hulpave.
O dată cu încetarea lucrărilor de la canal, principalul rol al lacului de acumulare a rămas cel de protecţie împotriva inundaţiilor. Barajul de la Mihăileşti este singurul care le mai aminteşte astăzi localnicilor de amploarea lucrărilor. Dar şi amărăciunea din sufletul celor care au rămas fără gospodării.
Mihai Dobre, actualul primar al oraşului Mihăileşti, ne vorbeşte despre demolarea caselor din satul său natal, Cornetu: "E mult de atunci, dar nu cred că voi putea uita vreodată acea perioadă cumplită, mai ales că am fost unul dintre cei demolaţi. Şi asta
