Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul galeriei FC Farul, trimis in judecata

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 17 iunie 2009 ·

Sorin Mihăilescu nu a venit la parchet pentru prezentarea materialului de urmărire penală Sorin Iulian Mihăilescu, liderul galeriei FC Farul, a fost trimis în judecată în lipsă de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, fiind acuzat de prejudicierea cluburilor de fotbal Steaua şi Dinamo. Mai mult, potrivit datelor oficiale, se pare că bărbatul s-ar sustrage anchetei. 

Prin rechizitoriul întocmit de procurorii constănţeni pe 5 iunie, Mihăilescu a fost deferit instanţei sub acuzaţia de comercializare de produse contrafăcute, în formă continuată. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa, a fost înregistrat sub numărul 5966/118/2009, iar primul termen de judecată a fost fixat pentru 21 septembrie. Potrivit procurorilor, Mihăilescu este administrator al SC Delfin Sport SRL Constanţa, iar în 2005 a mai fost cercetat penal, în dosarul numărul 171/P/2005, tot pentru comercializare de produse contrafăcute, însă ancheta s-a finalizat cu aplicarea unei amenzi administrative. Pe de altă parte, Mihăilescu mai este cercetat şi în dosarul numărul 1745/P/2008, aflat pe rolul Parchetului Tribunalului Constanţa. Revenind la faptele propriu-zise pentru care este judecat liderul galeriei FC Farul, în vara anului 2007, bărbatul a fost depistat de poliţişti în timp ce comercializa produse contrafăcute, care aveau inscripţionate semne distinctive ale unor mărci protejate. Anchetatorii susţin că, pe 27 iunie 2007, poliţiştii au descoperit un stand amplasat în Satul de Vacanţă, unde doi tineri comercializau mai multe articole de îmbrăcăminte, şepci şi steguleţe care purtau însemnele FC Dinamo Bucureşti, FC Steaua Bucureşti, Poli Timişoara, Universitatea Craiova, AC Milan, Internazionale Milano, Real Madrid şi Rapid Bucureşti. Din cercetări, a reieşit că vânzătorii nu deţineau acordul titularilor mărcilor respective, iar cei doi au declarat că produse

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°