Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bookfest, a patra ediţie

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 iunie 2009 ·

Dacă numărul scriitorilor străini prezenţi la Bookfest este mai mic, târgul care începe astăzi la Romexpo compensează din plin prin evenimente colaterale. Ediţia 2009 a celui mai mare salon de carte din Bucureşti va avea loc în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo, în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17.

Urmând conceptul de anul trecut, organizatorii pun la dispoziţia expozanţilor spaţii mari de desfăşurare, salonul de carte fiind deschis tot în cele 5 pavilioane ale Complexului Romexpo întinse pe o suprafaţă de 13.700 metri pătraţi ce cuprind peste 130 de standuri.

Astfel, anul acesta numărul titlurilor expuse depăşeşte 25.000 de exemplare. Intrarea la târg va fi liberă. În cadrul salonului, la 18 iunie, vor fi decernate premiile Uniunii Scriitorilor din România.

Printre programele paralele ale salonului se numără concerte ale unor artişti tineri, precum The Amsterdams, Byron, Grimus şi Alexandrina Hristov, dar şi proiecţii ale unor filme ce au rulat în cadrul Festivalului Internaţional de Film transilvania (TIFF), ce a avut loc la Cluj-Napoca, între 29 mai şi 7 iunie.

LANSĂRI

Dacă Vladimir Sorokin şi-a anulat vizita, "din motive personale", la târg vine, totuşi, ca invitat special, scriitorul Adam Michkin care îşi va lansa "Mărturisirile unui disident convertit". De altfel, lansarea face parte dintr-un turneu al scriitorului în Republica Moldova şi România, organizat de editura ieşeană. Michnik îşi va lansa cel mai nou volum la Bookfest, la 20 iunie.

Printre titlurile noi din literatura română pe care Polirom le va lansa la Bookfest se numără: "Dicţionarul ideilor fixe. După 20 de ani" de Eugen Istodor, "Altfel" - un dialog al Principelui Radu cu Nicolae Drăguşin şi "Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei. Volumul I. De la «Stropitorul stropit» la «Rapacitate»" (1895-1924) de T

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 51 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 20 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 46 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 8 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 52 minute
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 26 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 17 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°