Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal în Bănie

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 iunie 2009 ·

Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Craiova a fost luni seară scena unui scandal de proporţii. Printre cei implicaţi se numără familia de ţigani Velcu, dar şi Toma Gigi Vadik, zis Gigioc, cel despre care se spune că a preluat frâiele grupului interlop condus, până anul trecut, de celebrul Caiac.

Scandalul în sine a avut o desfăşurare destul de ciudată: de fapt, totul a început pe la ora 20:00, în cartierul Romaneşti, unde două familii de ţigani s-au luat la bătaie din cauza unei pirande, iar în urma conflictului, cel puţin trei persoane au ajuns cu răni uşoare la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Deşi în comunicatul emis ieri de IJP Dolj se spune, întâmplător, că doi membri ai clanului Velcu s-au prezentat în acelaşi timp la spital în urma unui "accident suferit în gospodărie", este foarte posibil ca şi aceştia să fi fost implicaţi în bătaia ţigănească. Oricum, lucrurile s-au complicat exact când intervenţia poliţiştilor de la Secţia 2 Craiova părea să fi liniştit situaţia: la spital se afla şi Gigioc, împreună cu alte patru-cinci persoane, iar între aceştia şi ţiganii din familia Velcu a izbucnit, conform poliţiei, un conflict spontan.

Cu toate că Poliţia susţine că în bătaie nu s-au folosit arme, martorii spun că au văzut săbii şi cuţite. "Eu am venit cu tata, că se simţea rău. A venit Gigioc şi ne-a luat la bătaie. Au dat cu săbiile. El conduce mafia din Craiova. A murit Caiac şi i-a luat el locul", a spus Nicolae Velcu, unul dintre cei implicaţi.

Bătaia nu a durat mult şi se pare că nu a avut urmări grave. Gigioc, despre care se spune că a fost lovit în altercaţie, a dispărut de la faţa locului. În schimb, au venit imediat zeci de ţigani, fiind nevoie de intervenţia a peste 100 de poliţişti, jandarmi şi mascaţi pentru calmarea spiritelor. După moartea lui Caiac, grupurile rivale de interlopi cr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°