Guvernul României din 1946, dominat de comunişti, a trebuit să organizeze alegeri pentru a se conforma acordului încheiat cu marile puteri democratice ale alianţei anti-fasciste SUA, Marea Britanie şi Franţa. Cum se ştie, alegerile au fost fraudate.

Fraudarea s-a făcut prin mai multe mijloace din care două sunt absolut remarcabile din perspectiva recentelor alegeri europarlamentare: 1) lipsirea unor largi mase de votanţi de cartea de alegător; 2) echipe de oameni devotaţi ai PCR care circulau cu autobuze pe la mai multe secţii de votare şi votau de mai multe ori. Constatăm că, după 53 de ani, democraţia este călcată în picioare utilizând aceleaşi metode. în România nici astăzi partidele politice nu au dorit şi nu au permis înfiinţarea cărţii de alegător care este cea mai sigură armă împotriva furtului electoral. E la fel ca atunci când odată utilizat biletul de metrou nu-l mai poţi folosi a doua oară. în plus, numărătoarea voturilor este mult mai simplă şi desigur, practic imposibil de măsluit. În momentul din 1946 "chiar oamenii din cele mai umile pături sociale din România ţineau atât de mult să voteze că, în ciuda veniturilor lor foarte modeste, ofereau mită ca să li se elibereze cărţi de alegători" aşa cum preciza marele economist român Nicolae Georgescu-Roegen într-o scrisoare publicată de "Washington Post" în februarie 1990. Cât despre autobuze pline cu "turişti electorali", nu cred că mai e ceva de spus. Cu toate acestea, România nu e o ţară derizorie cum sunt unii tentaţi să spună. România este însă o ţară în care oameni derizorii ajung la putere. Nu e o chestiune constituţională, nici naţională. E o chestiune de lipsa de caracter.

În timpuri instabile, de criză există un mare risc, ca aceia ce conduc ţara dacă sunt lipsiţi de educaţie, necitiţi şi mânaţi doar de pofta de putere să ducă lucrurile din rău în mai rău. Suntem anunţaţi