Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Aurel Haşegan: „Bani sunt, dar sunt nişte bani speriaţi!”

Publicat in Adevarul, joi 18 iunie 2009 ·

Aurel Haşegan este agent imobiliar de 12 ani şi preconizează că piaţa imobiliară se va debloca la sfârşitul anului 2010, atunci când oamenii vor începe să cumpere şi antreprenorii vor relua construcţiile. Altă dată plin ca peronul unei gări, biroul lui Aurel Haşegan este acum pustiu. Pustiu precum un birou de credite pe timp de criză  sau ca o societate de construcţii, în aceeaşi perioadă de austeritate. Aurel Haşegan are agenţie imobiliară de 12 ani şi, în condiţiile în care multe astfel de firme şi-au tras obloanele din cauza vântului falimentar, Haşegan stă pe poziţii, ferm convins că într-un an şi jumătate maxim oamenii vor începe din nou să facă tranzacţii imobiliare. „Nu există ideea de „nu sunt bani”, care se tot vehiculează. Este o criză falsă. Până anul trecut erau solicitări de nu aveam ce să le oferim. Cum de dintr-o dată nu mai sunt bani? Banii sunt, dar sunt nişte bani speriaţi. Sunt bine puşi la ciorap, în bănci, undeva prin Elveţia, dar nimeni nu-i scoate. Înainte oamenii se grăbeau să cumpere azi un apartament de 100.000 de euro pentru că în câteva săptămâni era la 130.000. Acum este exact opusul, în oglindă. Ei zic «Nu cumpăr acum un apartament de 100.000 de euro, pentru că într-o lună îl iau cu 70.000». Dar aşa cum există un prag maxim, dincolo de care nu are cum să treacă, aşa este şi un prag minim, sub care preţul nu mai poate coborî. Când oamenii vor începe din nou să cumpere proprietăţi, atunci se va termina criza”, precizează Aurel Haşegan.

„România e ţara cash!”

Agentul mai spune că nu blocajul de pe piaţa creditelor este cauza cererii scăzute de terenuri şi case. „România este «ţara cash», cum îi zicem noi. 90% din tranzacţiile pe care le-am făcut eu au fost cu bani lichizi, nu cu bănci şi credite imobiliare ori ipotecare. România este o ţară atipică faţă de Occident, aşa a fost până acum, aşa este şi acum. Nu înăsprire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum o ora
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Dan Vîlceanu este urmărit penal pentru că l-a agresat fizic pe Florin Roman

Mediafax acum 13 minute
„La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, purt

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 5 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum 39 minute
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

Le Figaro, înainte de România - Ţările de Jos: Ianis, fiul legendarului Gheorghe Hagi, continuă tradiţia familiei cu tricolorii

News.ro acum 42 minute
Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe, fost căpitan cu 125 de selecţii pentru România, este hotărât să meargă pe urmele legendei tatălui său, scriu jurnaliştii de la Le Figaro, înainte de meciul tricolorilor cu Ţările de Jos, de marţi, de la Euro-2024. Sunt

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°