Alianţa politică PSD-PC, câştigătoare de drept în alegerile europarlamentare, dezamăgeşte pe zi ce trece. Poziţionată ca un partener de mâna a doua la guvernare, această structură politică trăieşte la limita supravieţuirii politice, luând câte o gură de oxigen doar prin apariţiile rare ale figurilor ei mai răsărite.
Relaţia PSD cu PC nu este nici pe departe funcţională. Pe fondul unui număr redus de mandate obţinut în noiembrie 2008 prin votul uninominal, conservatorii au fost împinşi spre mantinela guvernării. Relaţia Voiculescu - Geoană e una funcţională, dar diferenţa uriaşă de calibru între cele două formaţiuni îi face pe social-democraţi să-şi trateze partenerii ca pe nişte copii de grădiniţă, care trebuie să se culce atunci când oamenii mari fac politică. În lipsa unei performanţe autonome, PC a rămas doar în postura de garnitură la masa marilor carnasieri.
Scârţâiala din relaţia de azi a început în decembrie 2004, pe când Dan Voiculescu l-a abandonat pe Adrian Năstase, crezând că preşedintele ales Băsescu era sincer când îl linguşea cu apelativul cunoscut: "Domnule profesor".
Într-un acces de onestitate politică fără precedent, liderul PC a scris pe blogul său: "Partidul Conservator a început mediocru. Şi a continuat ceva mai slab.
A fost un start-up călduţ. Şi-a devenit un follow-up de-a dreptul rece. (...) PC se va reforma radical sau va dispărea". Nimeni nu putea face o evaluare mai curată decât cel care s-a confundat cu partidul. Dincolo de această dilemă existenţială a formaţiunii lui Voiculescu, ceea ce surprinde este lipsa de vitalitate a PSD.
Ultimul exemplu, cel al prezenţei preşedintelui Băsescu la Guvern fără ştirea PSD, a pus capac. Ce fel de partener egal eşti tu, când cuplul de conducători Băsescu - Boc te tratează ca pe o glugă de coceni? Dacă tot s-a comportat ca o pisică leşinată
