Peştera Muierilor, din judeţul Gorj, este cel mai vizitat obiectiv speologic din România. Sursa: poze-romania.ro
Deşi numai un sfert din peşteră este deschisă vizitelor (880 de metri din totalul de 3,6 kilometri), ai ce vedea într-o excursie aici. Domul Mic, format prin precipitarea calcitei, seamănă perfect cu o cupolă gotică, deşi singura responsabilă de minunata lucrarea este mama-natură.
În timpul războaielor, cum bărbaţii locului erau plecaţi la luptă, femeile îşi luau copiii şi se ascundeau în peştera acesta.
Vei găsi aici stalagmite, stalactite şi coloane, dar şi un loc minunat inspirat "botezat" Stânca Însângerată, de roşul acesteia fiind responsabil oxidul de fier.
Împletirea spectaculoasă de stalagmite şi stalactite (depuneri calcaroase care pleacă din podeaua, respectiv, tavanul peşterii) au dus la crearea Cascadelor împietrite. Un imens ansamblul de stalactite formează Candelabrul Mare.