Unul din cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară din generaţia tânără, Gabriel Cotabiţă, era văzut ca un element periculos de tovarăşii de la Cultură. "Atenţie la solistul G.C.! Sunt informaţii că nu respectă repertoriul aprobat şi are tendinţa de a incita spectatorii la manifestări care nu corespund modului de comportare civilizat în sala de spectacol!", se scria într-un referat întocmit la Consiliul Culturii.
"1989: câtă patimă, ce goană după glorie şi, de ce să nu recunosc, şi după bani! A fost un an agitat! Ajunsesem unul din cântăreţii de succes ai timpului. Acum pare simplu, dar pe vremea aceea nu era aşa! Exista o puzderie de «cântăreţi» apăruţi ca ciupercile după toate etapele Cântării României şi din puzderia de festivaluri de interpretare. La tv erau două ore de program, iar eu nu eram între favoriţi! Nu eram interzis, dar eram evitat.
Succesul la public se datora faptului că oamenii iubeau cântecele pe care le ascultau la Radio România, iar eu, într-un an şi jumătate, bătusem ţara în lung şi-n lat de vreo două ori! Pe scurt, ajunsesem să fiu ceea ce se numeşte un «cap de afiş»", îşi aminteşte Gabriel Cotabiţă.
Solistul începuse să culeagă roadele succesului primului său album, "Noapte albastră", dar şi pe cele ale multelor concerte pe care le susţinea pe întinsul patriei noastre dragi. Propunerea făcută de Electrecord lui Cotabiţă pentru imprimarea unui al doilea album a venit natural.
"Nu a existat nici o oprelişte în alegerea conţinutului. Singura problemă era să te hotărăşti ce intră pe discul propriu-zis şi ce intră doar pe caseta audio. Tehnic, nu puteau intra la o calitate superioară mai mult de patru cântece pe o faţă de disc, dar în acelaşi timp trebuia să ai material pentru a umple o oră de bandă de casetă audio", rememorează solistul.
Cotabiţă a cunoscut fericirea de a i se apr
