Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul de pensii are un deficit de 400 de milioane de euro după 5 luni

Publicat in Adevarul, vineri 19 iunie 2009 · ·

După primele 5 luni ale anului, bugetul de pensii are un deficit de 400 de milioane de euro, iar acesta va fi acoperit de la bugetul de stat prin rectificarea din luna august, a declarat astăzi, la Ploieşti, ministrul Muncii, Marian Sârbu.

Oficialul a precizat că deficitul bugetului de pensii nu este o surpiză. "Nu e un deficit pe care să nu-l fi avut în vedere. Acesta va fi acoperit de la bugetul de stat, la rectificarea din august", a spus Marian Sârbu. Oficialul confirmă, astfel, declaraţiile din zilele trecute ale oficialilor din Finanţe, dar şi pe cele ale şefului statului.

Secretarul de Stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, declara, în urmă cu doar două zile, că o rectificare bugetară nu poate avea loc mai devreme de luna august. "Nu există, deocamdată, riscul depăşirii ţintei de deficit bugetar convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru primul semestru", spunea secretarul de stat. Tot Gherghina dădea asigurări şi în privinţa pensiilor.

„Nu există, în acest moment, probleme legate de plata pensiilor şi a salariilor, iar prima tranşă pe care o vom lua de la UE o vom folosi pentru acoperirea deficitului bugetar, şi nu pentru plata pensiilor”, ne informa, marţi, secretarul de stat. Ministrul Sârbu, pe de altă parte, a declarat, astăzi, că la sfârşitul acestui an bugetul de pensii nu va avea un deficit mai mare de 800 de milioane de euro.

Disponibilizări sau sporuri tăiate

Ministrul Muncii a precizat că nu se vor face disponibilizări în sistemul public, dar că vor exista reduceri semnificative de sporuri. "Nu avem în vedere disponibilizări în aparatul bugetar, dar va trebui să ne calibrăm resursele şi să convingem sindicatele că trebuie să reducem anumite sporuri, pentru a păstra locurile de muncă", a spus Sârbu.

"Trebuie să ne obişnuim cu plafonarea cheltuielilor", a adăugat el. Întrebat dacă vor fi tăiat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 11 ore
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°