Sub egida INMER (Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc), a aparut de curand volumul Urme pierdute, urme regasite, reprezentativ pentru modul in care de-a lungul anilor a lucrat Securitatea ca sa infiltreze exilul nostru, sa-l submineze si sa obtina cat mai multe informatii.
Astfel a luat nastere cazul Silviu Craciunas, care i-a bulversat pe cei mai de vaza membri ai exilului. Pentru Neagu Djuvara bunaoara a fost ca o lovitura de maciuca. Ion Ratiu si, sa zicem, generalul Radescu, daca ar fi trait, ar fi fost la randul lor la fel de socati si poate nu ar fi dat crezare evidentelor.
Silviu Craciunas a trait mult, s-a nascut in 1916, fiind deci de un leat cu dl Djuvara, Mihai sora sau Pia Pillat, toti trei inca in viata, si a murit la Londra, in 1998. A fost o structura activa, dar si tenebroasa care nu s-a sfiit sa intre in teribile incurcaturi, riscandu-si constient viata. Intre 1945 si 1948 a organizat o retea de fuga din tara, gratie careia unii dintre fruntasii nostri politici anticomunisti au reusit sa scape. In 1948 este arestat si se pare ca acela a fost momentul recurutarii. Este eliberat peste un an, cu insarcinarea de-a ajunge in Occident si de-a castiga celor de acolo. Increderea a castigat-o, ca dovada ca a intrat in intimitatea Comitetului National Roman. De aici primeste o misiune in sens invers, de-a reveni in tara pentru a lua legatura cu luptatorii din munti. Era privit ca un om tare, descurcaret, care nu se teme de nimic. In 1950 este din nou arestat, dar i se insceneaza peste vreo trei ani evadarea din penitenciarul de la Suceava. Dupa unele versiuni abia acum a fost recrutat si a devenit cu arme si bagaje omul Securitatii. Sta alti trei ani in clandestinitate, ceea ce desigur pare greu de crezut, desi pe atunci, in ciuda vigilentei autoritatilor, te puteai ascunde. Nu era insa cazul lui Craciunas, pentru ca
