Din cei 3.194 de agenţi economici care au solicitat finanţare, doar 398 vor putea obţine fonduri, a afirmat astăzi, la Constanţa, vicepreşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (AIPPIMM), Dumitru Nancu. " Vreau să vă spun că sunt 3.194 de înscrişi, deci de solicitanţi, iar bugetul ajunge pentru 398 dintre ei, adică circa 8% ", a declarat Nancu.
Citiţi şi:
Băsescu a făcut apel la bănci să cofinanţeze administraţiile locale şi IMM-urile în condiţii rezonabile
Împrumuturi cu garanţie de la stat
Nancu a afirmat că agenţii economici au manifestat interes pentru programele agenţiei, mai ales că trec printr-o perioadă de criză, în care investitorii au nevoie de finanţare.
" Dacă analizaţi programele Agenţiei, veţi vedea că nu sunt sume colosale, dar este diferenţa dintre a închide un business şi a continua. Deci, în ceea ce priveşte interesul sau gradul de cunoaştere a acestor programe, chiar nu sunt probleme ", a mai spus vicepreşedintele AIPPIMM.
Nancu a precizat că pe viitor agenţia se va confrunta cu o a doua problemă: rata de absorbţie a fondurilor. " Problema va interveni în momentul în care aceste dosare sunt implementate, evaluate, certificate. Acolo chiar sunt probleme, iar pe fondurile europene problemele sunt mai mari decât pe programele naţionale, unde mecanismul de implementare este foarte simplu ", a precizat Dumitru Nancu, citat de NewsIn.
Pentru a rezolva această problemă, Nancu a spus că Guvernul Boc a luat, săptămâna trecută, decizia ca şi agenţii economici care au datorii la bugetul de stat cifrate la o pătrime faţă de datoriile de anul trecut să fie eligibili pentru toate programele europene. Măsura va intra în vigoare din al doilea semestru.