Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Drifting-ul nocturn pune poliţiştii pe jar

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 iunie 2009 ·

Botoşănenii cu maşini sport se distrează în sensurile giratorii

Tinerii dornici de adrenalină au parte de sprijinul prietenilor pe care îi pun să blocheze intervenţia poliţiştilor.

Ultimul incident de acest gen a avut loc joi, aproape de miezul-nopţii. În intersecţie şi în parculeţul din apropierea Casei Sindicatelor erau adunaţi peste 50 de tineri care se întreceau în caii putere ai maşinilor, multe dintre ele proprietate a părinţilor.

„În urma unor apeluri de urgenţă la 112, am fost solicitaţi să intervenim în intersecţie, unde doi conducători auto tulburau liniştea şi ordinea publică prin efectuarea acelor drifturi în sensul giratoriu”, a declarat comisarul Manuela Ieremie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP ).

Locatarii refuză să reclame

Poliţiştii au întâmpinat dificultăţi în intervenţie şi au fost nevoiţi să solicite mai multe echipaje auto care se aflau în teren dar şi ajutorul jandarmilor. „În momentul apariţiei echipajelor nostre, care încercau să intre în sensul giratoriu pentru a-i bloca pe cei doi, grupuri de câte 15 persoane se angajau în traversarea străzii. În cele din urmă, cei doi şoferi au fost blocaţi, opriţi, legitimaţi şi sancţionaţi pentru tulburarea liniştii publice”, a precizat comisarul Ieremie. Incidentul de joi noapte nu este primul de acest gen.

Echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere sunt prezente în fiecare noapte în zona Casei Sindicatelor. La plecarea acestora, tinerii se anunţă între ei şi încep reprezentaţiile.„Avem şi cazuri în care acestor tineri le-a fost ridicat permisul cu propunerea de suspendare de patru ori numai în acest an. Şoferii au făcut contestaţie, iar până la soluţionarea dosarelor aceştia au dreptul de a conduce”, a declarat comisarul Victor Ciubotaru, şef birou în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere.

Oamenii legii reuşesc cu greu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 37 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 11 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°