FRUMUSEŢE ÎN VÂRF DE AC. Ridurile pot fi îndepărtate prin diverse tratamente, însă trebuie să ştiţi la ce medic să apelaţi, altfel riscaţi să vă confruntaţi cu o serie de efecte adverse. Sursa: Hepta
Tratamentele cu botox sunt mai mult decât simple injecţii care vă corectează ridurile. Ele reprezintă proceduri de chirurgie estetică, ce presupun paralizii temporare ale muşchilor feţei. Este bine să fiţi conştienţi de efectele secundare pe care le pot avea, iar atunci când vă hotărâţi să apelaţi la o astfel de intervenţie estetică, să alegeţi un medic cu experienţă, care să ştie bine anatomia feţei şi să fie recunoscut de Societatea Română de Chirurgie Plastică.
Faţă prea tristă sau prea zâmbitoare
Chirurgii esteticieni susţin că rata complicaţiilor în cazul unor astfel de proceduri este mică, însă tot ei recunosc că efecte secundare există. Sprâncenele şi pleoapele se pot lăsa, expresia feţei se poate schimba (faţă prea tristă sau prea zâmbitoare), nu este exclus să apară asimetrii sau să căpătaţi aspect de chinezoaică. „Toxina botulinică trebuie injectată în doze controlate, în funcţie de muşchiul vizat.
Unele riduri au nevoie de doze mai mici dintr-o astfel de substanţă, altele au nevoie de o doză mai mare”, explică chirurgul estetician Dan Totir, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. E important să nu aveţi un teren alergic (la polenuri, la medicamente), întrucât pot apărea reacţii adverse la substanţă.
„Alergicilor nu li se recomandă intervenţiile, iar la restul persoanelor e im portant ca medicul estetician să nu supra do zeze substanţa. Nu se depăşesc 100 de unităţi la injectare”, spune medicul Ardeshir Vahdi, specialist în chirurgie plastică la DellMar Med Spa. O singură injecţie nu vă rezolvă problema ridurilor. „Pacienta tre buie să revină în câteva săp tămâni pentru re tuşare şi înc