Criză economică nu i-a făcut pe actualii guvernanţi să renunţe la vechile cutume de a aloca sume importante de la bugetul de stat pentru primarii partidului lor, în plină campanie electorală. Înaintea scrutinului pentru Parlamentul European, Cabinetul Boc a alocat aproape 26 de milioane de euro către primăriile conduse de PSD şi PDL, banii provenind din fondul de rezervă al Executivului. Sursa: Agerpres PDL a primit peste 49.000.000 de lei pentru 859 din cele 909 primării conduse de democrat-liberali, potrivit NewsIn. Astfel, deşi suma este uşor mai mică decât cea care s-a scurs către PSD, primăriile portocalii au fost alimentate cu bani de la buget în proporţie de 94%. Edilii PSD au primit şi ei peste 53.000.000 de lei, pentru 863 din cele 1138 primării conduse de social-democraţi, adică 75% dintre acestea.
Primăriile conservatorilor au fost şi ele satisfăcute, în proporţie de 70%, PC primind 1.881.000 lei, bani care au fost alocaţi pentru 33 din cele 47 de primării administrate de conservatori.
Doar 10% dintre primăriile conduse de PNL au beneficiat de fondurile respective. Liberalii au primit aproape 1.977.000 de lei pentru 68 din cele 706 primării pe care le-a câştigat PNL. După acelaşi algoritm, cea de-a doua formaţiune aflată în opoziţie, UDMR, a primit 71.000 lei pentru 2 primării din cele 184 pe care le are în ţară.
În ceea ce priveşte Capitala, au primit fonduri doar sectoarele 2 şi 5, conduse de primarii social-democraţi Neculai Onţanu şi Marian Vanghelie. Sectorul 2 a primit 61.000 de lei, iar sectorul 5 - 62.000 de lei. Printre beneficiare se află şi consiliile judeţene Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Suceava şi Teleorman.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2009, pentru Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a fost aprobată suma de 152 milioane de lei. La rectificarea bugetară, Fondul a fost suplimentat cu 417 mili