Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Iulian Ciobanu:Călugărul din creierul munţilor

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Băcăuanul a fost călugărit la 16 ani cu numele Emilian. El vrea să refacă din temelii biserica Mănăstirii „Stirigoi”, aflată la altitudinea de 1.264 de metri pe muntele Chilii din Zemeş

Părintele Emilian spune că a avut chemare spre viaţa monahală încă din copilărie, când mergea la slujbele ţinute la Mănăstirea Sihastru, din judeţul Vrancea. A simţit că locul lui este printre preoţi şi din acest motiv, la 16 ani, a ales să fie călugărit la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ.

„Eram cel mai mic dintre fraţii mei şi prin urmare, cel mai ocrotit. Părinţii nu au fost de acord cu decizia mea, însă acum mă susţin pentru că şi-au dat seama că eu mi-am găsit în acest mod liniştea sufletească”, ne-a povestit preotul.

Slujeşte la o altitudine

de 1.264 de metri

Mănăstirea unde el slujeşte ca stareţ, din 1994, se află pe muntele Chilii, în comuna băcăuană Zemeş. Departe, în creierul munţilor, la o altitudine de 1.264 de metri se află Mănăstirea

„Stirigoi”, după cum este numită de localnici după muntele din imediată apropiere. Din păcate, biserica mănăstirii a ars acum un an. Construcţia din 1937 a luat foc în urma unui incediu provocat de un coş de fum neprotejat. Cu toate acestea, stareţul Emilian şi cei şapte călugări nu au părăsit locul şi la scurt timp s-au apucat să ridice noua fundaţie.

„Am fost foarte bucuros când am văzut că avem sprijinul oamenilor pentru a ridica din nou o biserică. Aceasta va purta hramul «Înălţarea Domnului» şi sperăm să fie gata în doi, trei ani. La peste 1.200 de metri vremea este extrem de capricioasă şi nu putem lucra decât câteva luni pe an”, ne-a spus stareţul Emilian. Preotul slujeşte pe aceste meleaguri din 1994 şi spune că nu le-ar părăsi nici în ruptul capului. „M-am îndrăgostit de pădurile din împrejurimi şi de liniştea divină care sălăşluieşte în acest lăcaş din mijloc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, la Parlament

News.ro acum 26 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că s-a a dispus prin ordonanţă efectuarea urmăririi penale faţă de deputatul Dan Vîlceanu, în urma altercaţiei acestuia cu liberalul Florin Roman la Camera Deputaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilo

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la BAC 2024, în curând pe HotNews

HotNews acum 19 minute
Subiectele primite de absolvenții de liceu, marți, la proba la Matematică de la Bacalaureat 2024 vor fi rezolvate LIVE de profesorii Cristian Demian si Monica Chivu, de la Centrul Educațional Unirea și vor fi publicate de HotNews.ro. Subiecte BAC Ma

Efectele măsurilor PSD: Românii revin la CREDITE cu dobânzi decente / În martie 2024, volumul creditelor de consum a CRESCUT cu aproape o treime

Gandul acum 15 minute
Politicile promovate de PSD de când a ajuns la guvernare a avut drept scop creșterea veniturilor și un trai mai bun pentru toți românii. Acest lucru a dus la o majorare a apetitului pentru credite. În martie 2024, volumul creditelor de consum a cres

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Fundația Vodafone oferă gratuit 48 de lecții digitale despre mediu, inteligență digitală, robotică și meseriile viitorului pe platforma www.scoaladinviitor.ro

G4Media acum o ora
48 de activități de învățare despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului Robotul Vi îi va însoți pe elevi în aventura cunoașterii Sesiuni de formare a cadrelor didactice organizate

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum o ora
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Le Figaro, înainte de România - Ţările de Jos: Ianis, fiul legendarului Gheorghe Hagi, continuă tradiţia familiei cu tricolorii

News.ro acum o ora
Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe, fost căpitan cu 125 de selecţii pentru România, este hotărât să meargă pe urmele legendei tatălui său, scriu jurnaliştii de la Le Figaro, înainte de meciul tricolorilor cu Ţările de Jos, de marţi, de la Euro-2024. Sunt

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°