La 20 de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa, Adam Michnik, figură emblematică a "Solidarităţii" poloneze, face bilanţul tranziţiei. Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, el vorbeşte despre drumul anevoios spre democraţie, despre decepţii şi primejdii, dar şi despre speranţă.

Orice întâlnire cu Adam Michnik este un prilej de mirare. Mai uimitoare decât biografia sa extraordinară este încăpăţânarea cu care a refuzat să se lase întemniţat în propria-i legendă. Simbol al rezistenţei anticomuniste, Michnik a reuşit să reziste cu aceeaşi bravură celebrităţii şi succesului. Nu s-a lăsat schimbat de faimă, nici sedus de bani sau de putere. Ar fi putut fi milionar în euro, dacă nu ar fi decis să doneze contravaloarea acţiunilor sale la ziarul pe care l-a fondat, "Gazeta Wyborcza", azi cel mai mare din toată Europa Centrală şi de Est. Istoric, scriitor şi jurnalist, Adam Michnik a rămas unul dintre cei mai influenţi lideri de opinie ai timpului său. Nu şi-a pierdut firescul, generozitatea, umorul sau disponibilitatea pentru dialog. Aşa l-am redescoperit săptămâna trecută, când a sosit la Bucureşti pentru a-şi lansa cel mai recent volum în limba română, "Mărturisirile unui disident convertit". Titlul cărţii este cel al discursului ţinut de Michnik în 2001, când a primit prestigiosului Premiu "Erasmus". Atunci, îşi propusese să facă bilanţul "celor 12 ani de libertate" de după miraculosul 1989. La două decenii de la prăbuşirea comunismului în Europa, concluziile sale nu s-au schimbat prea mult.

Marele disident polonez nu crede în logica revanşei. De aceea, s-a opus ideii de lustraţie, atragându-şi critici dure chiar din partea unor foşti camarazi. "Să nu facem anticomunism cu metode bolşevice", avertizează Michnik. Refuză vânătorile de vrăjitoare şi sentinţele colective. În primul rând fiindcă ele perpetuează un cerc vicios al abuzur