Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Loteria guvernării

Publicat in GAZETA de SUD, luni 22 iunie 2009 ·

Guvernul Boc joacă la loterie. Deciziile acestui guvern arată că struţo-cămila social-liberal-democrată speră că va trage numărul norocos şi un miracol va repune lucrurile în starea în care au fost înainte de 2008. În economia reală nu există miracole. Iar ceea ce a fost înainte de 2008 nu va mai reveni atât de curând.

Semnalele negative au apărut încă din 2005, dar guvernanţii au preferat să le ignore. Economia României creştea cu procente greu de imaginat cu numai cinci ani în urmă, dar cea mai mare parte a creşterii se baza pe consumul populaţiei - deci nu al firmelor sau al administraţiei publice - şi pe reevaluarea leului. Creşterea economică bazată pe consumul populaţiei înseamnă că gospodăriile cumpără şi consumă din ce în ce mai multe bunuri la preţuri din ce în ce mai mari. Aceste bunuri nu sunt destinate producţiei - cum ar fi echipamente, utilaje, maşini etc. -, ci consumului final: case, maşini, excursii, îmbrăcăminte, cosmetice etc. Pentru ca populaţia să consume din ce în ce mai mult, este nevoie să aibă venituri discreţionare din ce în ce mai ridicate. Creditul ieftin şi majorările salariale - de peste 100% în patru ani - au uşurat comercianţilor vânzările peste orice aşteptări, au provocat o creştere a preţurilor terenurilor şi caselor şi au generat profituri cum nici în vis nu puteai să speri. Brusc, românii şi-au dat seama că apartamentele din Bucureşti costă mai mult decât cele din Bruxelles, casele de vacanţă de pe Valea Prahovei sau de la Mamaia costă mai mult decât cele de pe Coasta de Azur, iar ei plătesc o Skoda cu 30% mai mult decât plăteşte un neamţ sau un polonez. Sute de mii de familii s-au îndatorat pentru a cumpăra o casă supraevaluată, a umbla cu o maşină prea scumpă şi a merge în excursii de nababi.

În acelaşi timp, apro-pierea integrării în Uniunea Europeană, calitatea de membru NATO şi disciplina financiară din anii 2001-2

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 57 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 11 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°