După expediţia horticolă din iunie 1990, când minerii au plantat panseluţe cu târnăcopul în faţa Teatrului Naţional, ziariştii de la „Caţavencu” au titrat savuros: „În caz de pericol, acţionaţi minerul”.

Spre norocul lor, zia riştii au scăpat nechelfăniţi, ştiută fiind distanţa dintre ortaci şi umor. Spre ghinionul nostru, mineriada a făcut din România un teritoriu în care tehnologia neofeudală s-a întâlnit nu doar cu bolşevismul, ci şi cu exce sele dictatorilor tropicali. Nouăsprezece ani mai târziu, Marian Voicu a invitat la emisiunea „Atunci şi acum” de pe TVR 1 doi dintre actorii care au jucat în „Lunga vară fierbinte” din 1990. În colţul foarte roşu, Ion Iliescu. În faţa lui, Marian Munteanu - una dintre întristătoarele enigme de comportament politic de după 1990. Cu o asemenea distribuţie, „Atunci şi acum” nu avea cum să te lase indiferent, chiar dacă realizatorul a pierdut controlul asupra unuia dintre invitaţi şi - în cele din urmă - asupra întregii emisiuni.

Înainte de-a se retrage după paravanul unei politeţi impotente, Marian Voicu a apucat să-i adreseze câteva întrebări lui Ion Iliescu. Fostul preşedinte a dovedit că a atins excelenţa în cinism. Descusut cu privire la felul cum a fost reprimată mişcarea din Piaţa Universităţii, el a declarat cu o grimasă de profundă ostilitate: „Piaţa Universităţii a fost o mişcare nedemocratică. În plus, acolo s-a ocupat carosabilul”. Dincolo de fixaţia miliţienească a carosabilului degajat, ceea ce a frapat din nou la Ion Iliescu a fost uşurinţa mistificării. Îţi trebuie definitivatul în insolenţă, gradul unu în aburistică şi doctoratul în minciunologie ca să spui despre un forum al democraţiei că e nedemocratic. Ion Iliescu a făcut-o, simulând fuga de realitate, dar repliindu-se de fapt în spaţiul unde se simte în largul lui: în zona gălăgiei propagandistice, a insultei şi a răstălmăcirii. @N_P