Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bun cosaş, ales la Horezu

Publicat in Adevarul, luni 22 iunie 2009 ·

Câştigătorul primului concurs naţional de cosit a tăiat iarba în patru minute Horezu a fost ieri gazda Campionatului Naţional de Cosit Eurocosaşul Ruris. La întrecere au participat meşteri ai ierbii din toate colţurile ţării, care au venit aici pentru a câştiga marele premiu, o cupă, 3.000 de lei şi produse din gama firmei organizatoare. Competiţa a atras peste 300 de spectatori, iar mulţi dintre ei nu au plecat acasă cu mâna goală. Nicolae Papură, din Bălceşti a probat un motocositor şi a decis să îşi achiziţioneze un aparat de tăiat iarbă: „Am venit cu soţia să vedem competiţia şi ne-am gândit să ne luam şi noi o «eurocoasă», pentru că e bună la casa omului. E mult mai spornică. Mi-a plăcut şi competiţia, a fost interesantă. Poate la anul particip şi eu”, a glumit bărbatul de 64 de ani.

Cei 14 concurenţi au avut de cosit câte o parcelă de 100 de metri pătraţi, în cel mai scurt timp posibil, iar firul ierbii nu trebuia să depăşească zece centimetri.

Au participat cosaşi de toate vârstele

Fiecare participant a fost încurajat de pe margine de prieteni şi localnici. „A fost uşor. Cu o coasă normală mi-ar fi luat în jur de cinci ore să termin. Nu mi s-a părut nici grea, cred că într-o zi de lucru aş cosi un hectar. Din păcate, nu am câştigat concursul, dar am acumulat experienţă”, a spus cel mai în vârstă concurent, Burcea Tănase, din Vâlcea.  „Această competiţie are rolul de a promova produsele noastre, dar şi de a sprijini agricultura cu produse româneşti. Am optat pentru Horezu pentru că este o localitate plină de viaţă, cu oameni iscusiţi.  Prin această întrecere, sperăm să motivăm românii, să aibă posibilitatea să se gospodărească mai bine”, a declarat preşedintele firmei organizatoare.

Premiere ca la Formula 1

Festivitatea de premiere a fost asemănătoare cu cea de la Formula 1, unde cei de pe podiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 52 minute
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online!

Ziua Constanta acum 41 minute
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro. „Am făcut încă un pas pentru a aduce statul la un click

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 3 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 2 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Două persoane s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la prezidenţiale. Despre cine este vorba

Mediafax acum 44 minute
Este vorba de Dumitru Stanca şi de Elana Lasconi, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu. „Vor merge în faţa Congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la prezidenţiale”, a declarat acesta. Congresu

Marcel Ciolacu, atac dur la Nicolae Ciucă după controversele datei alegerilor prezidențiale: Onoarea nu e doar pe PANOURI

Gandul acum 31 minute
PSD și PNL continuă să se certe pentru data la care vor fi stabilite alegerile prezidențiale. În acest context, Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că „vrea să schimbe regulile jocului” și lansează un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că „

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 34 minute
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum 2 ore
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 3 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
joi

17°/31°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°