Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac Delia Matache, Florin Moldoveanu si Codin Maticiuc, atacati in parcarea unui club!

Publicat in Ziua Constanta, marți 23 iunie 2009 ·

Cântăreaţa Delia Matache, iubitul ei, Florin Moldoveanu, dar şi Codin Maticiuc, au fost atacaţi, duminică dimineaţă, în jurul orei 6.00, de două persoane necunoscute.

Potrivit unor surse din Poliţie, cei trei se aflau în parcarea unui club din Parcul Herăstrău, când au fost acostaţi de agresori. "Am observat la masa de lângă noi un grup de 4 persoane vesel care se manifesta, în ceea ce mă priveşte, exagerat, în sensul că mă strigau şi aruncau tot felul de vorbe. Eu m-am făcut că nu aud, pentru că se mai întâmplă ca lumea să reacţioneze aşa, şi de-asta nu l-am atenţionat nici pe Florin, am zis că nu are sens să fac un scandal din acest lucru.

Apoi, când am părăsit clubul şi ne-am dus înspre parcare, aceşti indivizi mergeau şi ei în paralel cu noi şi au început să ne jignească, cred că erau drogaţi. Atunci Florin le-a spus să se potolească şi să se comporte civilizat, moment în care l-am văzut pe unul dintre indivizi cu un cuţit mare. La un moment dat, Codin a căzut, Florin a vrut să-i ia apărarea, pentru că persoana aceea voia să bage cuţitul în el, şi l-a nimerit pe iubitul meu undeva la picior, iar tăietura care a fost până la os ar fi putut să-i fie fatală", a mărturisit speriată Delia. http://www.atac-online.ro/ Cântăreaţa Delia Matache, iubitul ei, Florin Moldoveanu, dar şi Codin Maticiuc, au fost atacaţi, duminică dimineaţă, în jurul orei 6.00, de două persoane necunoscute.

Potrivit unor surse din Poliţie, cei trei se aflau în parcarea unui club din Parcul Herăstrău, când au fost acostaţi de agresori. "Am observat la masa de lângă noi un grup de 4 persoane vesel care se manifesta, în ceea ce mă priveşte, exagerat, în sensul că mă strigau şi aruncau tot felul de vorbe. Eu m-am făcut că nu aud, pentru că se mai întâmplă ca lumea să reacţioneze aşa, şi de-asta nu l-am atenţionat nici pe Florin, am zis că nu are sens să fac un scandal din acest luc

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Franţa a învins Austria cu 1-0

News.ro acum 40 minute
Echipa naţională a Franţei a învins luni seara, la Dusseldorf, scor 1-0, echipa naţională a Austriei, într-un meci din cadrul grupei D de la Euro 2024. La Dusselforf, Austria a început mai bine, apoi francezii au echilibrat jocul şi au avut primele

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 2 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 2 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 3 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 2 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°