Când credeam că fotbalul mioritic se va prăji liniştit la soare, lăsându-ne pe noi cu zurgălăii de la Cupa Confederaţiilor, cu marşul triumfal al titirezilor spanioli şi cu tragedia antică din grupa Brazilia – Italia – Egipt – SUA, primim, iată, vestea tulburătoare: la Dinamo nu e linişte! Vaaai, dar nu se poate: chiar aşa, în cazarma Ministerului de Interne?! Chiar aşa: cu gâtul lungit spre iluzia numită Liga Campionilor, FC Dinamo a devenit FC Balamuc. Nicăieri în lume nu vei găsi atâta balcanism, atâta Caragiale, atâta Kusturica, atâta „Pisica albă, pisica neagră” (proteste: ham-ham-ham!).
Ascultaţi poezia acestor nume - Borcea, Turcu, Badea, Rednic, Dinu, Ţălnar, Becali Klan - şi veţi înţelege tragedia din spatele comediei. Ce să caute Sabău, un caracter bine cioplit în lutul Ardealului, printre atâţia virtuozi de circ? Ce performanţă poţi clădi într-o groapă – „Groapă” – în care contractele sunt făcute pentru a fi rupte a doua zi?
Ce club e acela în care taie şi spânzură multi-penala familie Becali? Ce şef de haită e Nicolae Badea, respectabilul om de afaceri care cedează în faţa şantajelor unui don? Şi, mai ales, unde-i viziunea modernă care să pună capăt eşecurilor în serie?
Rednic-Sabău-Rednic-Dinu-Rednic-Dinu-... e un carusel infernal, aducător de mari dezastre. Dinamo promite să nu mai schimbe patru antrenori pe an, ci patru antrenori pe zi. Favoritul lui Badea nu e dorit de Borcea; ce vrea Borcea, nu vrea Turcu; dacă se pun totuşi de acord Badea, Borcea şi Turcu, atunci intervine embargoul fraţilor Becali. Plus că aşteaptă la cotitură Neţoiu şi fraţii Negoiţă... Rău şi-a mai băgat dracul coada în „Ştefan cel Mare“!
Sau Miliţia+Securitatea? Mă rog, e totuna.
Când a renunţat la Ovidiu Sabău pentru a-i da satisfacţie Înalt Prea Îndosariatului Ioan Becali, Dinamo a optat pentru gena interlop
