În continuare cel mai amplu, variat şi impunător festival de film de la noi, TIFF-ul 2009 s-a remarcat printr-o competiţie eterogenă dominată fără drept de apel de noul film al lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv, şi mai multe filme româneşti memorabile. Plus şocurile de rigoare.

Să începem, însă, cu principala secţiune – competiţia. Două poveşti de cuplu / dragoste neconvenţionale şi extrem de intense, una din Turcia, plasată pe fundalul Irakului în ruine – My Marlon and Brando (r. Husein Karabey) şi văzută deja la Salonicul de anul trecut – şi una venită din Germania, Ale Anderen de Maren Ade, premiată deja la Berlin cu Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă (Birgit Minichmayr) şi Marele Premiu al Juriului. O producţie emoţionantă franco-afgană, Kabuli Kid, a debutantului Barmak Akram a luat, meritat, Premiul de regie, în timp ce acela de interpretare s-a dus spre întreaga distribuţie a mexicanului La Nana (Sebastián Silva, 2009), claustrantă dramă psihotică ce cartografiază degringolada unei femei insuportabil de singure şi posesive şi relaţia degradată cu familia a cărei „fată în cas㓠este. Pe lângă trăsnăi simpatice pe gustul publicului (premiatul Machan, J’irai dormir ŕ Hollywood) şi autoinvestigaţii mortifiant-depresiv-hilare (A Complete History of My Sexual Failures), a mai fost câştigătorul Marelui Premiu, Nord (Rune Denstad Langlo), istorie uşurică, hazoasă şi însufleţită tot despre izolare şi posibilitatea interacţiunilor într-o lume tot mai alienată; nu e un film prost, dar în ultimii ani tot vin din acea zonă de lume (nordul Europei) producţii cu aproximativ aceleaşi teme şi chiar poante.

Ceea ce face cu atât mai bizară împărţirea trofeului între finalmente banala realizare a norvegianului Langlo şi cel de-al doilea film al lui Corneliu Porumboiu. Proaspăt întors de la Cannes cu Premiul special al juriului, Un Certain Regard,