Acum, dupa ce am citit atat de mult despre scandalul de la Ministerul Tineretului si Sportului, pot spune foarte clar ca nu sunt de acord cu tabara celor care il ataca pe ministrul cu pricina. Dar asta nu pentru ca as considera atacurile lor exagerate, ci, din contra, pentru ca mi se par mult prea retinute. Pentru ca, prin omisiune, aceste atacuri au de fapt si un efect de aparare, cu care nu pot fi de acord, scrie Doc, pe blogul lui.

Fara sa ma pronunt pe aspectul penal, din punct de vedere politic Monica Iacob-Ridzi se face vinovata de tocarea banului public si de folosirea postului si resurselor publice intr-un interes privat si partizan. Fapte destul de limpezi si motive mai mult decat suficiente pentru o demitere.

Dar, de dragul corectitudinii, haide sa ascultam si partea care o apara. Am citit doua randuri de argumente, primul care spune ca scandalul e motivat politic – la care nu pot decat sa raspund "o fi, dar ce are a face?".

Iar celalalt care arata ca reactia de atacare a dnei Iacob-Ridzi e nejustificat de mare, intrucat faptele ei sunt doar intarirea unei cutume, ca nu avem nimic din ce nu am vazut in atatea alte cazuri precedente in care scandalul fie n-a existat fie a fost cu mult mai in surdina.

Afirmatia, din pacate, e incontestabila; e asa usor de gasit exemple cat se poate de similare in guvernarile trecute. Dar daca sunt de acord cu valoarea de fapt a afirmatiei, nu sunt de acord si cu valoarea ei de argument.

Daca s-a intamplat si in trecut, atunci cu atat mai rau! Nu trebuie sa "cadem" pe cel mai mic numitor comun, sa spunem ca cea mai anemica reactie e singura potrivita, din contra. Afirmatia nu e o aparare pentru dna ministru, e un atac pentru complacerea din trecut. Si e un argument si impotriva celor care o ataca acum pe dna Iacob-Ridzi, pentru ca le scapa o tinta esentiala, si anume s