Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Luni se află cine o va cumpăra pe „U”

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iunie 2009 ·

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a avut astăzi o întâlnire cu suporterii Universităţii Cluj, cărora le-a prezentat cerinţele lui Dorinel Munteanu pentru a continua la Cluj, precum şi despre vânzarea echipei În biroul său, Apostu s-a întâlnit cu un grup de 15 suporteri, cărora a ţinut să le explice situaţia exactă în care se află clubul, precum şi planurile în legătură cu viitorul acestuia.

La ieşire, suporterii au părut mulţumiţi de atitudinea edilului-şef, care le-a promis că luni se va şti numele investitorului care va cumpăra pachetul majoritar de acţiuni deţinut în prezent de Consiliul Local.

Mihai Bocşan, unul dintre „alb-negri” prezenţi la Primărie, a declarat la ieşirea din biroul prmarului: „Ni s-a prezentat exact situaţia clubului şi cerinţele pe care le are Dorinel Munteanu pentru a continua aici. Veştile primite au fost foarte încurajatoare, în sensul că luni se va şti numele celui care cumpăra clubul. Cerinţele lui Dorinel nu mi se par exagerate, în cazul în care se vrea cu adevărat performanţa. Eu, ca şi contribuabil, m-am săturat ca această echipă să trăiască din bani publici. Dacă se va vinde şi investitorul va fi de acord cu aceşti bani, atunci va fi bine".

La rândul său, primarul Sorin Apostu a spus că a avut discuţii cu mai mulţi investitori puternici, care s-au arătat interesaţi de cumpărarea pachetului majoritar şi luni va primi un răspuns final: „Întâlnirea cu fanii a fost importantă, pentru că echipa trăieşte prin aceşti suporteri minunaţi pe care-i are. Liderii de grup ai consilierilor îmi vor prezenta în cursul zilei de astăzi votul lor în legătură cu cerinţele lui Dorinel Munteanu şi atunci îi vom putea da un răspuns şi acestuia. Este foarte clar că trebuie să facem bugetul".

De asemenea, Apostu a spus că a auzit despre unele jocuri de culise şi dorea ca acestea să-i fie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 19 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 45 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 22 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 15 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°