Cred că cetăţenii merită să ţină minte această succesiune halucinantă de sentinţe contradictorii, ori de câte ori îl urmăresc vorbind pe actualul preşedinte.
La el, albul şi negrul nu au nici o deosebire, iubirea şi ura îşi schimbă locul frenetic în suflet, adevărul şi minciuna sunt mofturi bune doar pentru poeţi. Iar tot ce contează e interesul de moment. Niciodată nu are îndoieli, nu îl interesează nuanţele. Atacă şi apără, cu patimă şi convingere, eventual aceleaşi persoane.
Ultimele luni au generat o adevărată dezbatere publică în legătură cu cameleonismul electoral al oamenilor politici. În principiu, e vorba de tema promisiunilor făcute la vreme de vot, supralicitate uneori ca la pocher şi abandonate ulterior, cum abandonezi un orfan pe treptele bisericii. Astăzi vreau să aduc şi eu o umilă contribuţie la această dezbatere, invocând, cât se poate de documentat, un caz aparte.
Septembrie 2003. Ne aflam în plin „sistem ticăloşit". Alianţa D.A. abia învăţa să facă primii paşi. Traian Băsescu rupe tăcerea şi atacă: „România are condiţii să facă agricultură şi trebuie subvenţionată agricultura. Din păcate, PSD a îndreptat subvenţiile către persoane precum Culiţă Tărâţă!".
Tema nu e una minoră pentru viitorul preşedinte. O lună mai târziu, Băsescu trece la promisiuni: „Vom lua bani de la RAFO, de la Dărmăneşti, de la Petromidia, de la Culiţă Tărâţă, care are 100.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei (...)".
Tot în aceeaşi lună şi acelaşi an, urmărit sadic de PNA în legătură cu tot felul de vapoare-fantomă, Traian Băsescu se dezlănţuie justiţiar: „Voi duce o luptă personală până la capăt în acest sens, mai ales că PNA ar trebui să se preocupe de Iacubov, Sechelariu, Culiţă Tărâţă şi nu să-şi piardă timpul angrenat în jocuri politice murdare".
Hotărât lucru, Culiţă Tărâţă stă precum u
