Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru ce ne-am dat anii?

Publicat in Jurnalul, joi 25 iunie 2009 ·

● Spovedirile grăbite, prin voia întâm­plării, pe stradă sau în autobuz, sunt mai întregi şi mai credibile decât în biserici. Când un ins, cu care te întâlneşti la câţiva ani o dată, îţi spune, în cele câteva fraze precipitate, între două fugi spre slujbă, spre afaceri, spre un randevu, tot ce are pe suflet, mărturisirea cere cel puţin tot atâta înţelegere ca aceea la preot. Într-un autobuz aglomerat, un vechi camarad de presă aflat la trei călă­tori distanţă îmi povesteşte, peste capetele acestora, de unde vine, unde se duce şi ce probleme are cu fundaţia lui ţărănistă care apără drepturile democratice. Vorbeşte încet, ca să nu atragă aten­ţia, iar eu aud prost, aşa că dau din cap fără să pricep nimic din ce spune. Aud doar ultimele cuvinte, rostite mai tare la coborârea din autobuz: Sunt într-o depresie îngrozitoare. Pentru ce mi-am dat anii?

● În comuna Buleciu de Jos, o fată se naşte cu un chip de chinezoaică. Nu cu o faţă tip mongoloid, ci cu trăsături asiatice accentuate. Primarul răscoleşte arhivele, să vadă ce străini au călcat locurile şi, tot căutând, găseşte. Un chinez a avut un negoţ la Buleciu pe la 1860. N-a fost să se lase cu chinezi dintr-un început, dar gena şi-a văzut de treabă şi, din curiozitatea femeii în curtea căreia îşi depozita marfa mandarinezul, a ieşit ce a ieşit tocmai peste un secol. Un medic, căruia i-am povestit cazul ciobanului din Apuseni născut cu cap de african, mi-a spus că români get-beget, dar cu o moştenire din rase africane sunt încă de găsit. Gena centurioanelor romane care populau Dacia şi cu soldaţi negri, culeşi de prin teritorii­le de peste mări, e activă 27 de generaţii.

● La Paris, un cerşetor ţigan sfrijit şi umil îmi spune, după ce-i dau un euro şi schimbăm câteva cuvinte româneşti, că francezii nu-l merită. Ce le fac eu, bre? Dau în cap la oameni? Fur de la case? Mănânc şi eu,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 9 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 6 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 6 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 5 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 7 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 11 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°