Daniel BĂnulescu Cel mai bun roman al tuturor timpurilor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008, 576 p. Cel mai bun roman al tuturor timpurilor de Daniel Bănulescu completează trilogia Am văzut, lucrînd, degetul lui Dumnezeu, urmînd romanelor Te pup în fund, Conducător iubit! (Nemira, 1994) şi Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti (Nemira, 1998). Într-adevăr, există o continuitate a celor trei romane, însă diferenţele sînt pregnante, pornind de la nivelul personajelor şi extinzîndu-se pînă la nivelul, mai larg, al discursului. Comună pare să fie mai degrabă o anume orientare tematică, o focalizare a naraţiunii asupra personajului Nicolae Ceauşescu – dictator umanizat de crezuri exagerate şi de posturi ridicole –, precum şi o obsesie juvenilă a extirpării Răului pe care Iarba Fiarelor, personaj recurent în economia romanescă, şi-o cultivă de la vîrste fragede. Deşi se insinuează că Biblia este acea carte de anvergură care poate fi citită, în orice moment, ca un foarte pasionant roman, Cel mai bun roman al tuturor timpurilor are pretenţia – şi reuşeşte – să fie cel mai bun roman de pînă acum al lui Daniel Bănulescu. Construcţia este minuţioasă, fiecare element este îmbinat cu grijă în structura de rezistenţă, iar subiectul, demn de un roman de aventuri, este un joc de „care pe care“ adaptat contextului românesc anterevoluţionar. Pe scurt, în anul de graţie 1989, Iarba Fiarelor, un tînăr de 20 de ani care, printre altele, frecventează Cenaclul Universitas, pune la cale o serie de atentate împotriva „conducătorului iubit“, ajutat de indivizi precum Fisente, Arvinte sau Doru Sinistratul, personaje din tagma obscură a revoltaţilor şi a hoţilor încercaţi, altfel spus, a marginalilor sociali, poate singurii în stare să-şi asume responsabilitatea sau, mai exact, nebunia unui asemenea act. Pe un alt palier, Ţaca Genel („taximetristul“ Diavolului din Cei şapte regi a