Cu peste un milion de consumatori de cocaină, Marea Britanie este cel mai mare consumator de droguri din Europa, potrivit raportului mondial privind drogurile pe 2009, document întocmit de Biroul ONU pentru Droguri şi Infracţiuni.
În acelaşi raport se mai arată că în una din 20 de şcoli britanice se consumă temutul drog, iar trei la sută dintre adolescenţii cu vârste între 15 şi 16 ani au încercat să prizeze cocaină. Cel puţin trei la sută dintre tinerii din Marea Britanie au luat ecstasy şi cel puţin trei la sută canabis.
Drogurile în România
Un aspect pozitiv al Raportului mondial privind drogurile 2009 referitor la România este consumul scăzut de narcotice în rândul tinerilor, în comparatie cu alte state de pe continent, în special din Europa de Vest.
Potrivit centrului de informare ONU pentru România, ţara noastră se înscrie în trendul general al Europei de Sud Est, înregistrând o scădere a traficului şi a consumului de canabis. Cu toate acestea, conform raportului UNODC din 2007, în Romania canabisul era drogul predominant, în comparaţie cu alte state din zona ca Ucraina, Bulgaria sau Serbia.
În raport se mai arată că ţara vecină, Bulgaria este principala sursă a drogurilor sintetice: amfetamină, metamfetamină şi ecstasy. Canabisul rămâne unul dintre drogurul cel mai cultivat din lume, dar şi cel mai folosit. Raportul mondial privind drogurile 2009 nu include România în rândul statelor cu un nivel ridicat al consumului sau traficului de aceste substanţe.
Din cantitatea mondiala de ecstasy confiscată, în Romania se inregistrează o cifra mai mica de 0,3 la sută, ţara noastra nefacând parte din nucleul traficului cu aceste substanţe. În ceea ce priveşte consumul, lucrurile stau oarecum diferit, datele UNODC indică faptul că nu s-a înregistrat o creştere alarmantă, înregistrandu-se chiar o