Peste 20 de persoane de etnie rromă se adunaseră azi-dimineaţă la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Rromii speră că vor găsi o slujbă la bursa organizată în exclusivitate pentru ei. “Pentru femei căutăm ceva de lucru, că sunt refuzate cam peste tot din cauza portului. În fiecare an am angajat 10 -15, chiar 20 de oameni. Din păcate, sunt puţine locuri pentru cei fără o pregătire”, a precizat Ion Bălteanu, preşedintele Organizaţiei cărămizarilor din Dolj.
Cei mai mulţi vor la Salubritate
Rromii fără nicio calificare se orientează spre o slujbă la RAADPFL sau Salubritate. “De un an mă duc pe la Salubritate degeaba. Am şapte copii, am datorii şi un bărbat bolnav, care nu mă poate ajuta. Cerşim, ne ia gardienii şi ne dau amenzi”, zice Leana Traşcă, în vârstă de 42 de ani. Femeia venise la bursă cu fata ei, Roxana Ilie, care nu munceşte nicăieri până acum.
La Bursa Locurilor de Muncă pentru persoanele de etnie rromă, care s-a încheiat astăzi, la ora 12.00, au participat şapte firme axate în special pe construcţii şi confecţii. Angajatorii au oferit locuri de zidari, zugravi, fierari-betonişti, confecţioner încălţăminte şi textile, pentru necalificaţi sau femei de serviciu.