Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va avea nouă observatori la alegerile din R. Moldova

Publicat in Adevarul, vineri 26 iunie 2009 ·

România va trimite la alegerile parlamentare care vor avea loc la 29 iulie în R. Moldovaun observator pe termen lung şi opt pe termen scurt sub, egida OSCE. Anunţul a fost făcut public de către purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu. " România trimite observatori pe termen lung (LTO) şi observatori pe termen scurt la alegerile din Republica Moldova din 29 iulie 2009, sub egida OSCE/ODIHR. România, ca stat parte OSCE urmează să trimită un observator pe termen lung (LTO) şi în jur de opt observatori pe termen scurt (STO) ", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, citat de NewsIn.

Acesta a explicat că OSCE/ODIHR (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa/ Oficiul pentru Drepturile Omului şi Instituţii Democratice) a invitat statele părţi să participe la alegerile parlamentare din Republica Moldova cu un număr de 20 observatori pe termen lung şi 200 de observatori pe termen scurt, în limita a 20 de nominalizări pe ţară în regim de "full secondment", adică toate cheltuielile necesare participării observatorilor sunt suportate de statele OSCE.

Potrivit NewsIn, este de aşteptat ca aceşti observatori români să întâmpine unele probleme în exercitarea mandatului, chiar dacă se află sub egide OSCE, având în vedere modul în care au reacţionat, la sfârşitul lunii aprilie, autorităţile moldovene, atunci când au aflat că din misiunea de evaluare a Parlamentului European face parte şi europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu.

Reamintim că, autorităţile din R. Moldova au refuzat iniţial să se întâlnească cu delegaţia Parlamentului European care s-a deplasat în R. Moldova pentru a analiza evenimentele petrecute la Chişinău după alegeri. Totuşi, în cele din urmă, preşedintele de atunci al Parlamentului moldovean, Marian Lupu, a acceptat să se întâlnească cu delegaţia PE, după ce toate celelalte formaţiuni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 59 minute
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°