Ajunsesem acasă şi nu dobândisem pe traseu decât o bucată, ce-i drept măricică, de costiţă afumată, bine împănată. Era o achiziţie! Mă uit în frigider şi mă apucă ameţeala. Pustiu!
Nici măcar ciorbă de zarzavat nu mai era! Congelatorul era pustiu de mult! Mi-am adus aminte de bancul ăla cu vânzătorul care făcea reclamă, în gura mare, că vinde frigidere sexi. În momentul ăsta nu mi se părea deloc haios.
Cămara arăta ca o gură de babă ştirbă, cu două cepe amărâte în lădiţă. Obosită şi plină de lehamite, am plecat la piaţă. Ce era să fac!? Pe drum, nici măcar nu-mi mai venea să mă uit pe la magazine. Mi se blocase şi imaginaţia.
Am ajuns şi la piaţă. Aici, am dat o raită pe la tarabe ca să testez preţurile şi am hotărât să cumpăr zarzavat pentru ciorbă, verdeaţă, o varză şi cartofi noi. Am găsit cei mai mici, pe care cumpărătoarele îi evitau. Vânzătoarea, bucuroasă, mi-a lăsat din preţ şi am cumpărat cinci kilograme. Mici, ca bilele, marea majoritate şi câţiva mai răsăriţi, aveau să-mi dea ceva de lucru. Dar erau cei mai buni. Aşa că, puţin mai săltăreaţă, în drum spre staţia de troleibuz, am intrat ca din obişnuinţă, la complex, unde, ca prin minune, era o micuţă coadă, la brânză. Mi-am pus sacoşa cu bile la adăpost de ochii deochetori şi m-am instalat la coadă.
După o jumătate de oră a început vânzarea şi am obţinut o bucată mare, de un kilogram şi patru sute de grame, de brânză bulgărească. Era bună, am gustat-o, tocmai cum trebuie de sărată şi grasă.
Bucuroasă nevoie mare, am luat troleibuzul şi am ajuns acasă. Îi fac cu ochiul frigiderului şi spăl brânza, o porţionez şi o bag în gura lui. Curând, începe să toarcă mulţumit că are şi el treabă. Scot sacul special pentru curăţat cartofii noi. Pun în el patru pumni de cartofei, o mână de sare grunjoasă şi încep să frământ sacul de câteva ori. Co
