Eroul serialului „24“ reuşeşte întotdeauna să salveze situaţia datorită echipei sale de profesionişti de la unitatea antitero CTU. Agenţii dejoacă planurile teroriştilor şi în cele patru episoade din serialul „24” prezentate pe DVD-ul difuzat duminică, 28 iunie, împreună cu „Adevărul magazin de duminică”. Subalternii lui Jack Bauer (Kiefer Sutherland) sunt Nina Myers, interpretată de Sarah Clarke, şi Tony Almeida, în rolul căruia apare Carlos Bernard.
Cei doi sunt implicaţi într-o relaţie, însă ea se dovedeşte a fi trădătoarea unităţii, iar povestea de dragoste dintre cei doi se încheie.
O altă angajată a agentului este Jamey Farrell, interpretată de Karina Arroyave, cel mai bun analist tehnic, dar şi un hacker de excepţie.
Dragoste pe platourile de filmare
În timpul filmărilor la primul sezon din „24”, actorii Sarah Clarke, interpreta trădătoarei Nina Myers, şi Xander Berkley, cel care îl joacă pe mai-marele Unităţii, George Mason s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit.
Dacă Jack Bauer apare pe tot parcursul serialului în rolul salvatorului suprem, actorul care îl interpretează, Kiefer Sutherland, nu este ocolit de probleme.
Cunoscut drept un bărbat violent şi iute la mânie, el a avut nevoie de şase copci pe care medicii i le-au aplicat pentru a-i închide o rană, căpătată în urma unei bătăi pe care a provocat-o într-un bar.
Sutherland, probleme cu alcoolul
Kiefer este şi un consumator înrăit de alcool, fiind surprins de mai multe ori de poliţie conducând în stare de ebrietate. Pentru că acest lucru s-a repetat, anul trecut actorul a petrecut o lună la închisoare.
De curând, actorul i-a spart nasul designerului Jack McCollough, după ce a avut impresia că acesta ar fi lovit-o pe actriţa Brooke Shields.