Intelighentia (cuvant care nu a reusit sa patrunda in dictionarele curente ale romanei) vine din rusa, limba in interiorul careia latinescul „intelligentia", „actiunea de a intelege", „facultatea de a intelege", a alunecat, prin metonimie, de la putinta de a pricepe catre cei care pot pricepe, id est, intelectualii, o clasa de iluminati, intoarsa cu spatele si catre administratia tarista, autocratica, dar si catre poporul nauc.

Elitista, mesianica, hedonista, patriotica, „intelighentia" ruseasca era altceva decat intelectualii din Occident. Si a ramas altceva si dupa Revolutia din Octombrie, in Uniunea Sovietica „intelighentia" fiind clar definita: patura lucratorilor din domeniul creatiei tehnico-stiintifice si artistice. Erau admisi in randurile „intelighentiei" si dascalii sau avocatii, lucratori, si ei, intr-ale intelectului, care insa, nefiind creatori, nu aveau dreptul la un adjectiv... Din rusa, cuvantul a trecut in toate limbile occidentale (engl. „intelligentsia"; fr. „intelligentsia" – de unde l-am luat noi –, sp. „inteliguentsia", it. „intellighenzia", germ. „intelligenzija" etc.) pentru a desemna clasa intelectualilor propriu-zisi (ganditorii), dar si creatorii din domeniul culturii sau profesorii si juristii. In noul mileniu, termenul este aplicat elitei intelectuale recunoscute si apropiate de putere, asa-numitul mainstream. „Intelighentia" conduce domeniul stiintific si are acces la media, iar membrii ei carismatici sunt formatori de opinie. Intelighentia a ajuns sa fie sinonima cu intelectualitatea… In romana, cuvantul nu era foarte folosit inainte de 1989 – in orice caz, nu in scris. O autocenzura mai curand instinctiva decat constient formulata soptea ca nu e bine sa te referi la o realitate din tara marelui urs… Intelighentia? Sa fie la ei, acolo… Noi aveam intelectualitatea noastra, cu permanentele ei probleme de incadrare, de sal