Când s-a făcut ora şapte jumate şi nimeni nu mă chemase incă la masă, m-am gândit cu teamă că poate uitaseră de mine. Dar după o analiză aprofundată a situaţiei am hotărât totuşi să rămân unde eram, cu riscul chiar de a merge la culcare nemâncată. După o jumătate de ora insă chinul a luat sfârşit. – Amalia! Amalia! l-am auzit pe domnul Clyde strigându-mă de la baza scărilor. Cina e gata. Zburând pe scări, am ajuns in bucătărie, de unde venea un miros imbietor. Intre timp, masa fusese debarasatăşi curăţată, fapt pe care l-am apreciat, având in vedere că mai devreme văzusem pe ea tot felul de lucruri, de la căni de ceai murdare, pliculeţe de ceai folosite, cuţite şi linguriţe unse, şerveţele de hârtie şi şerveţele umede mototolite, până la cizme de cauciuc pentru copii, şosete, căciuli, beţe şi crenguţe. Ca mai devreme, când mă oferisem s-o ajut pe doamna Clyde la curăţatul legumelor, şi acum ajutorul mi-a fost refuzat amabil, sub pretextul că eram incă oaspete. Aşa că nu-mi rămase decât s-o privesc pe doamna Clyde trebăluind pe lângă cratiţe, pe domnul Clyde ştergând masa şi pe Philip scoţând farfurii şi tacâmuri. Georgina era şi ea acolo, intinsă pe patul ei din bucătărie, imbrăcată deja in pijama, cu Dominic aşezat pe un scaun lângă ea. – Si Eloise? am intrebat. – A, Eloise e deja la culcare, mi-a spus domnul Clyde. – Beeen!!! a strigat domnul Clyde. Cina e gata! Când toţi, cu excepţia Georginei, eram aşezaţi in jurul mesei, Philip m-a intrebat cum era pe vremea comunismului. – Nu era prea bine, am inceput, incercând să descriu cât mai bine acea perioadă. Chiar dacă aveai bani nu aveai ce cumpăra cu ei. Totul era pe raţie: pâinea, carnea, ouăle. Aproape in fiecare seară opreau curentul şi foarte des nu aveam apă sau gaz. La televizor era program doar două ore pe zi, timp in care erau difuzate ştirile despre Ceauşescu. – Infiorător, a exclamat domnul Clyde. – D