Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestati pentru un prejudiciu de 1.000.000 de euro

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 27 iunie 2009 ·

Mai mulţi constănţeni suspectaţi de apartenenţă la o grupare care se ocupa cu fraudarea titularilor de carduri bancare au fost arestaţi de Tribunalul Galaţi. Potrivit anchetatorilor, din reţea făceau parte 16 tineri din Galaţi, Brăila, Constanţa, Sinaia şi Suceava. 

Opt dintre aceştia sunt arestaţi, restul fiind cercetaţi în stare de libertate, pentru fraude informatice. Conform datelor obţinute până la acest moment, prejudiciul s-ar ridica la circa un milion de euro, fiind creat într-un interval de trei ani, în perioada 2006-2009. Subcomisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, a precizat că tinerii au vârste cuprinse între 19 şi 27 de ani, nu au ocupaţie şi sunt cercetaţi pentru criminalitate informatică. „Prin metoda phishing, ei au obţinut date ale conturilor de card aparţinând unor cetăţeni străini, pe care ulterior le transmiteau altor membri ai grupării, aflaţi în Spania, Australia, Irlanda şi SUA. Datele conturilor de card erau scrise pe suporţi de plastic, prevăzuţi cu banda magnetică şi erau utilizaţi pentru retragerea sumelor de bani de la ATM", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Poliţiştii spun că tinerii au folosit banii astfel obţinuţi pentru a-şi cumpăra apartamente şi terenuri în judeţul Constanţa, dar şi maşini de lux. Suspecţii au fost prinşi după ce oamenii legii au efectuat 23 de percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Constanţa, Galaţi, Brăila, Suceava şi Sinaia. În locuinţele acestora s-au găsit bijuterii, 25.000 de lei, carduri blank, computere, laptopuri şi medii de stocare a datelor. Mai mulţi constănţeni suspectaţi de apartenenţă la o grupare care se ocupa cu fraudarea titularilor de carduri bancare au fost arestaţi de Tribunalul Galaţi. Potrivit anchetatorilor, din reţea făceau parte 16 tineri din Galaţi, Brăila, Constanţa, Sinaia şi Suceava. 

Opt dintre aceştia sunt arestaţi, restul fiind

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 54 minute
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Taylor Swift, selfie regal la concertul de la Londra. Artista s-a fotografiat cu prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte

News.ro acum o ora
Taylor Swift a făcut un selfie regal perfect înainte de concertul său de la Wembley, pozând alături de prinţul de Wales şi de doi tineri fani ai muzicii sale, prinţul George şi prinţesa Charlotte, relatează bbc.com. Palatul Kensington a postat pe X

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 54 minute
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 5 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Turiştii au interdicţie pe insula italiană Capri din cauza lipsei apei

Mediafax acum o ora
Interdicţia primarului din Capri, Paolo Falco, a obligat mai multe feriboturi care se îndreptau spre insulă din Napoli şi Sorrento, în sudul Italiei, să se întoarcă, potrivit AFP. Compania însărcinată cu aprovizionarea cu apă a insulei a declarat că

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 6 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

34°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°