NATO şi Rusia au decis, în Corfu, să reia colaborarea politică şi militară în ciuda persistenţei dezacordurilor dintre ele în privinţa Georgiei, în schimb situaţia din R.Moldova şi propunerea rusă de securitate nu au fost abordate la reuniunea informală a OSCE. Reuniunile informale, NATO-Rusia şi, respectiv, OSCE, desfăşurate în weekend în insula Corfu, determinante pentru definirea politicii viitoare în materie de securitate, au avut loc cu o săptămână înaintea reuniunii la vârf dintre preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, la Moscova. Aceste demersuri diplomatice au vizat relansarea relaţiilor cu Rusia, tensionate după războiul din Georgia dar şi de planul Washingtonului de instalare a unui scut antirachetă în Europa.
Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a anunţat reluarea oficială a cooperării în cadrul Consiliului NATO-Rusia, părţile recunoscând necesitatea unor eforturi comune contra insurgenţilor afgani şi traficului de droguri, pirateriei somaleze, terorismului şi proliferării nucleare, după cum au relatat agenţiile de presă.
Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a declarat, duminică, pentru Mediafax, că, la reuniunea Consiliului NATO-Rusia de sâmbătă, România a susţinut ideea găsirii unei soluţii concrete pentru conflictele îngheţate dar şi faptul că dialogul nu trebuie să ducă la o redefinire a sferelor de influenţă.
Pe de altă parte, "sunt două chestiuni importante care trebuie subliniate. În primul rând, că vorbim despre prima întâlnire formală NATO-Rusia după summitul de la Bucureşti şi conflictul din Georgia.
În al doilea rând, este de menţionat că s-au abordat direct, fără ocolişuri problemele de securitate din spaţiul euroatlantic, controlul armamentelor, problema neproliferării nucleare, riscurile asimetrice şi conflictele îngheţate", a spus ministrul.
SCEP