Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Mediaş are Curte de Juraţi

Publicat in Jurnalul, luni 29 iunie 2009 ·

Zilele trecute, la Mediaş, a avut loc o premieră naţională în domeniul administraţiei locale, un exemplu pentru edilii din România, cu deosebire, am spune noi, pentru cei din Bucureşti.

Astfel, pentru a adopta cea mai bună soluţie de reamenajare a centrului medieval al oraşului, Consiliul Local Mediaş a folosit, în premieră în România, o procedură des folosită de autorităţile locale din Anglia, Germania şi SUA, şi anume, Juriul Cetăţenesc.

Sânziana Olteanu, director de programe la Centrul de Resurse pentru Participare Pu­blică din Bucureşti, iniţiatorul acestui proiect, precizează: "Juriul cetăţenesc este o me­todă prin care localnicii sunt consultaţi atunci când se ia o hotărâre care-i priveşte.

Aceas­tă metodă inovatoare pentru România, prima dată pusă în aplicare la Mediaş, constă în faptul că 15 cetăţeni devin juraţi care audiază martori, scenariul fiind ca într-un film american.

Martorii - arhitecţi, istorici, oameni de afa­c­eri, reprezentanţi ai municipalităţii - au prezentat punctele lor de vedere despre amenajarea centrului istoric. Juraţii, reprezentanţii cetăţenilor, au avut trei zile în care au audiat martorii, au văzut sau au citit o serie de materiale, iar la final au realizat un set de re­co­man­dări pentru Primărie şi Consiliul Local, despre cum să fie amenajat centrul municipiului".

JURIUL

Dar, cine sunt juraţii şi pe ce criterii sunt ei aleşi? Ne expică Alina Ştefan, purtătoarea de cuvânt a Primăriei: "Juraţii au fost aleşi dintr-un eşantion reprezentativ, stabilit pe criterii sociologice. Este vorba de circa 1.500 de persoane, din care au fost alese 200 de persoane, pe aceleaşi criterii, căroara li s-a distribuit un set de chestionare. Apoi, organizatorii au ales din cele 200, doar 15 persoane, care corespundeau din toate punctele de vedere şi care au şi acceptat să facă pa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 4 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 8 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 7 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 7 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°