Prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu susţine că i-a dat un ultimatum de două zile preşedintelui PSD Mircea Geoană pentru acuzaţiile de corupţie lansate la adresa sa. În cazul în care Geoană nu îşi cere scuze sau nu vine cu probe, liderul democrat-liberal îşi menţine intenţa de a-şi regla conturile cu acesta în instanţă. Sursa: Octavian Cocoloș
"I-am dat 48 de ore, l-am rugat ori să aducă dovezile, ori dacă nu, să corecteze afirmaţia făcută, altfel îmi rezerv dreptul, aşa cum am spus, să îl dau în judecată", a afirmat Videanu, precizând că discuţia a avut loc în şedinţa Coaliţiei de azi. Întrebat ce i-a răspuns Mircea Geoană, prim-vicepreşedintele PDL a spus: "Că reflectează foarte serios".
Supărarea lui Videanu provine de la înregistrarea discuţiilor din cadrul Comitetului Executiv al PSD, de la Turnu Măgurele. "Când Videanu deschide vorba, în spate este un business. Ăsta când respiră vrea să facă bani", spunea atunci Mircea Geoană, conform înregistrării discuţiilor, difuzate de Realitatea Tv. "Daţi, mă, în ei că sunt vraişte la chestia asta! Boc n-are habar de economie. Pogea este adus de pe drumuri. Ăştilalţi toţi ştiu că este omul de casă al lui Videanu. Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a mai comentat liderul PSD.