Presiunea companiilor private si a clientelei politice asupra fondurilor publice creste in vremuri economice grele si se amplifica pe masura ce criza se adanceste, iar banii se imputineaza. Leul public, spre deosebire de leul privat, e usor de capturat si imblanzit. Cazul Ridzi arata - daca mai era cazul - cat de vulnerabila a ajuns o specie pradata metodic dupa ‘90: banul public. Legea nu-i ofera suficienta protectie. Modul in care e reglementat abuzul in serviciu este el insusi un abuz. E o pusca de lemn in mana unor procurori plecati la vanatoare de mari pradatori. Nu mai sperie pe nimeni.
In Codul Penal, abuzul in serviciu este definit, la articolul 248, ca fiind “Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.” Banul public e vulnerabil pentru ca legea nu sanctioneaza simpla existenta a unor clauze abuzive dintr-un contract care angajeaza bani publici, ci e nevoie ca ele, clauzele, sa provoace si un prejudiciu. Avem deja create precedente aiuritoare. Un fost director Romsilva, acuzat de abuz in serviciu, a fost achitat de Inalta Curte cu toate ca daduse niste tunuri de miliarde, care n-au fost interpretate ca abuz, ci ca o viziune manageriala.
Mai plastic spus, n-ai ce sa-i faci unui ministru prins cu un sac de bani in spate chiar daca iti spune in fata, prin contractul incheiat, ca vrea sa-i fure. Are toate sansele sa scape. Din punct de vedere strict legal, trebuie sa astepti ca banii sa iasa din minister, altfel spus, sa se produca paguba. Apoi mai trebuie sa dovedesti ca intre clauzele contr
