Înfiinţarea, în aprilie 2006, a Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România a permis accesul la mai multe fonduri de arhivă importante. Am putut astfel să studiez documentele Comitetului Central privitoare la perioada 1977-1989. Mai mult, documente din aceste fonduri aruncă o lumină nouă asupra „sistematizării“ satelor.

Până acum se ştia că principiile „sistematizării rurale“ fuseseră enunţate încă din decembrie 1967, cu prilejul Conferinţei Naţionale a PCR, şi apoi dezvoltate la al X-lea Congres, din august 1969. În iulie 1972, la Conferinţa Naţională a PCR, s-a preconizat înfiinţarea în viitor a 300 până la 350 de centre agroindustriale. Conferinţa plenară a Comitetului Central, din 25-26 martie 1974, analizase Legea sistematizării teritoriului şi localităţilor, care urma să fie adoptată de Adunarea Naţională în data de 29 octombrie 1974. Această lege prevedea construirea de „centre civice“ în fiecare comună rurală, restrângerea perimetrelor construibile şi demolarea locuinţelor ce se aflau în afara acestor perimetre, ca şi dispariţia în viitor a satelor mici.

Centre civice în loc de centre istorice

Dar elaborarea unor planuri concrete, la nivelul întregii ţări, a cerut încă mulţi ani. Ceauşescu îşi reia ideea de „sistematizare rural㓠după cutremurul din 1977 când decide construirea în locul unor localităţi afectate de seism a câtorva „sate model“. Acestea trebuiau să prefigureze perspectiva modernizării şi sistematizării localităţilor rurale1. Realizarea acestui proiect de mare amploare a trebuit însă să mai aştepte: prioritare au fost distrugerea centrelor istorice ale oraşelor şi construirea de centre civice, toate croite pe acelaşi calapod, lucrările faraonice întreprinse pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, a Casei Republicii (viitoarea Casă a Poporului) şi pentru reconfigurarea centrului Capitalei. @