Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sergiu Nicolaescu, destin şi film

Publicat in Jurnalul, marți 30 iunie 2009 ·

"Las spectatorilor toate filmele mele, unele cu dragostea de istorie românească, pe care copiii lor trebuie să le vadă. Pot spune cu toată convingerea că e cel mai important lucru realizat de mine, în afară de revoluţie", mărturiseşte cineastul Sergiu Nicolaescu într-o nouă carte, ce nu a fost încă lansată pe piaţă.

Volumul intitulat "Destin şi film" reprezintă la prima vedere o dare de seamă despre cinematografia românească, în contextul istoric de dinainte de 1989 şi după Revoluţie, "făcută inginereşte" pe alocuri, după cum mărturiseşte chiar regizorul. Însă, pe parcursul celor peste 200 de pagini descoperi că "dinozaurul cinematografiei româneşti", aşa cum îl văd mai tinerii colegi de breaslă, vorbeşte despre viaţa sa dedicată în întregime filmului, dezvăluind amănunte ce ar putea face la rândul lor subiectul unui film de succes. Aşa este, spre exemplu, momentul în care Gheorghiu-Dej şi-a dorit cu ardoare ca fiica lui să primească rolul fiicei lui Decebal în coproducţia "Dacii", rol deja oferit unei actriţe din Franţa.

SEMNAL DE ALARMĂ

Inginereşte sunt prezentate tarele legii cinematografiei româneşti, dar şi ale concursului de proiecte cinematografice, criza prin care trece filmul românesc în prezent, probleme care îl determină pe regizor să observe că "producţia de film românesc nu este un business în România lui 2009. Autorităţile trebuie să conştientizeze necesitatea de a încuraja producătorii naţionali, altfel ne îndreptăm sigur spre dispariţie".

La aproape 80 de ani, vârstă pe care o va împlini anul viitor, la 13 aprilie, Sergiu Nicolaescu aminteşte de rigorile cenzurii, realitate cu care regizorii se confruntau ori de câte ori făceau un film, dar şi de tentaţia evadării din sistemul comunist: "Am trăit prin filmele mele şi nu întâmplător îmi omoram întotdeauna eroii pe care îi interpretam. Pentru că în acel regim

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Timberlake a fost arestat. Cântăreţul este acuzat că a condus în stare de ebrietate în New York

Mediafax acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru că a condus în stare de ebrietate în Hamptons, a declarat un oficial al tribunalului. Cântăreţul, în vârstă de 43 de ani, a fost tras pe dreapta în Sag Harbor şi a fost reţinut luni seară, a declarat o sursă d

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 37 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

Ungaria îl va susține pe Mark Rutte pentru funcția de secretar general NATO

Wall-Street.ro acum 29 minute
Ungaria este pregătită să susţină candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a anunţat premierul ungar Viktor Orban într-o postare pe reţeaua de socializare X, transmit agenţiile AFP, Reuters şi EFE, confor

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum o ora
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°