Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Celula corupţilor din fotbalul românesc

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iulie 2009 ·

Cornel Penescu, finanţatorul echipei FC.Argeş, a ajuns la închisoare. Aseară, acesta a fost transferat din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş la Penitenciarul Colibaşi.

Magistraţii de la Tribunalul Argeş au decis ieri ca omul de afaceri să fie dus la puşcărie, după ce săptămâna trecută procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea lui în judecată pentru fapte de corupţie. Cornel Penescu va împărţi aceeaşi celulă cu ceilalţi trei inculpaţi din dosarul care a zguduit fotbalul şi arbitrajul românesc. Este vorba de Gheorghe Constantin, fostul preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj, Cristian Libertatu, fostul director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Argeş şi Liviu Făcăleaţă, directorul firmelor lui Penescu. Cei patru au fost încarceraţi într-o celulă de carantină, unde vor sta în următoarele 21 de zile, după care vor fi mutaţi în camere cu arestaţi preventiv.

Nu vor avea parte de tratament special

Fără doar şi poate, cei patru vor duce un trai mai bun la Colibaşi decât în arest. Dacă acolo nu aveau decât dreptul la pachet, fiind lipsiţi până şi de televizor, la penitenciar situaţia este mult mai bună. Au televizor în cameră, au dreptul să joace fotbal, să iasă în curte la plimbare, să meargă la magazinul din incintă pentru cumpărături, dar şi să primească patru vizite pe lună. Dar, cu siguranţă nu vor avea acelaşi comfort de acasă. Au pierdut totul şi cel mai important, nu se mai pot bucura de libertate. Sunt captivi precum păsările în colivie. „Cele patru persoane urmează să ia la cunoştinţă ce obligaţii şi drepturi au. Vor beneficia de acelaşi tratament ca şi ceilalţi deţinuţi. Vor fi scoşi la plimbare în curte, vor putea merge la clubul penitenciarului. De asemenea, vor fi examinaţi medical pentru a constata dacă suferă de vreo boală. Toate celulele sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 43 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 46 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°