Stabilită în New York de opt ani, Saviana Stănescu este unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi români pe scenele din Statele Unite. Piesele ei se joacă la celebrul teatru newyorkez La MaMa, au cronici favorabile în „New York Times” sau primesc premii prestigioase. Cezar Paul-Bădescu: Ai plecat din România acum opt ani. Cum ai plecat?
Saviana Stănescu: Cu o bursă Fulbright. Puteam să aleg să fiu „visiting artist” sau studentă, iar eu am ales ultima variantă. M-am înscris la un masterat în „Performing studies”, la New York University - Tisch School of the Arts. „Performing studies” acoperă şi spectacolul de teatru, şi artele performative în general, dar studiază şi ritualurile politice sau pe cele zilnice, obişnuite.
Teoria performance-ului este studiată şi dinspre socio-politic, şi dinspre teatru, şi dinspre artele plastice etc. La noi nu există aşa ceva... În fine, am ajuns în America în 2001, cu zece zile înainte de 11 septembrie. Apoi, s-au întâmplat atentatele şi acele momente ne-au legat pe toţi cei care eram acolo, am simţit cu toţii că aparţinem acelui loc. Aşa că, încet-încet, m-am rupt de România şi am învăţat ce înseamnă New York-ul şi lumea teatrală de acolo (căci New York este indiscutabil capitala lumii teatrale!).
Primul an a fost mai dificil, pentru că a însemnat o punte spre o altă lume, pentru mine. Oricum, înainte să plec în Statele Unite eu deja circulam prin lume, ca dramaturg: fusesem în rezidenţă la Viena sau în Germania, fusesem la Londra, piesele mele se jucaseră la Paris, deci practic cariera mea de dramaturg se dezvoltase mai mult în afara României.
Deşi primele mele piese, „Numărătoarea inversă” şi „Fanta, mod de întrebuinţare”, au fost montate în România de Radu Afrim şi Theodora Herghelegiu, şi cumva eram pe valul noii dramaturgii atunci când am plecat. În România nu exista o
